CAPTIV în strâmtoarea CAROTIDĂ [anunţ (in)umanitar]

CAPTIV în strâmtoarea CAROTIDĂ [anunţ (in)umanitar]
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

Te rog să-mi dai ce mi-ai luat, Jupâne!/ să-mi dai acum, că-i gata să închidă

la orizont!... Sunt cel mai păcătos/nemernic din strâmtoarea Carotidă!?

Ţi-am spus atunci, în primele secunde,/ să nu mă dai drept hrană la himere,

să nu mă scoţi din trupul mamei, sfânt,/ atâta timp cât nimeni nu mă cere!

N-ai ascultat... şi ai şi râs, Jupâne!/ apoi, ca pe un junghi m-ai dat afară,

ca pe un orb m-ai îndemnat în sus,/ către-o lumină crudă şi amară,

dar m-am umplut cu spaimă, la plecare/ din leagănul aortei maternale!

Te rog din suflet, du-mă înapoi,/ ’nainte de-nceputurile tale!

Te rog frumos, foarte frumos, Jupâne./ - fii milostiv, nu mă lăsa-n strâmtoare,

nu pot s-ajung tocmai la gândul tău,/în veşnicia ta devastatoare,

nu jinduiesc ce ştiu că nu se poate,/ce ştiu că nu-i pe noima firii mele -

azvârle-mă nicicând şi nicăieri...!/ Şi-ţi plâng de slavă, sfinte pui de lele!

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 2240 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Noiembrie 2024 15:30

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro