Cheile Sighiştelului - Excursie în ţara peşterilor şi cascadelor

Cheile Sighiştelului - Excursie în ţara peşterilor şi cascadelor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Călătoria începe în satul Sighiştel, aflat la 2km de şoseaua Cîmpeni - Stei. Lăsăm maşina în capătul satului şi mergem pe drumul către chei. Drumul se transformă repede în potecă. Intrăm pe vale într-o zonă ce se îngustează. Avem chiar şi marcaj turistic, triunghi albastru. Pe partea dreaptă observăm gura unei peşteri cu râu interior unde s-a făcut o captare de apă. Accesul în peşteră a fost închis. Mai există doar o uşă metalică închisă cu lacăt. Mergem pe vale în sus. Trecem râul şi îl trecem iar. Şi iar. Şi iar. Şi iar. Şi iar. Din fericire pe măsură ce urcăm râul devine tot mai mic. Cred că dacă anul acesta nu ar fi fost aşa de secetos am fi avut mult de furcă cu aceste traversări ale apei. Încet-încet pereţii văii se tot apropie. Dăm de guri de peşteri, majoritatea mici ca întindere.

După alte câteva traversări ale râului întâlnim un marcaj punct roşu care vine de la Peştera Urşilor, conform hărţii. Peisajul e incredibil de sălbatic, locurile sunt aproape neumblate. Atât de neumblate că uneori îţi vine să te uiţi în spate sau să tresari la fiecare zgomot suspect. Pe partea dreaptă trecem pe lângă două peşteri cu portaluri mari. Suntem uşor presaţi de timp fiindcă tot în seara aceasta trebuie să ne întoarcem şi acasă.. Hotărâm să le vizităm la întoarcere de va fi vreme. Pe măsură ce înaintăm cheile sunt tot mai sălbatice şi pereţii tot mai apropiaţi. Marcajele urcă versantul din stânga. Noi însă ţinem firul văii. Cam în 10 minute ajungem lângă o cascadă. Apele vin dintr-o peşteră, Coliboaia, şi se strecoară printre pietre acoperite de muşchi. De aici începe cea mai frumoasă parte a cheilor. Pereţii se apropie atât de mult încât între ei încape doar o singură persoană. Pe jos e apa râului, din fericire nu foarte multă aşa că putem avansa fără să ne udăm. Trecem pe nişte trunchiuri de copac aduse de cine ştie ce viitură şi continuăm să mergem în lumea asta de stâncă şi ape. La un moment dat cheile fac un cot şi ne aduc în faţa unei săritori cam de 7m lungime. Un firicel de apă cade de sus pe lângă un buştean lung. De aici încolo nu se poate înainta decât cu echipament pentru căţărare. E finalul traseului nostru. Ne odihnim puţin şi facem câteva poze. La întoarcere îi las pe cei trei colegi de tură să meargă în faţă. Vreau să mai zăbovesc în aceste chei, să fiu singur şi să fac fotografii. Experienţa a fost interesantă fiindcă venind în coborâre le-am văzut şi le-am simţit altfel. De fapt le-am văzut aşa cum sunt ele de fapt: pustii, reci şi acompaniate de muzica pârâului. După terminarea şedinţei foto trag tare să îi ajung pe ceilalţi.

Ne mai abatem la coborâre pentru a vizita Peştera Drăcoaia. Pentru aceasta urcăm o pantă destul de abruptă şi ne oprim sub impresionantul portal de la intrare. Avansăm apoi cu grijă. Peştera are galerii largi şi este o peşteră tipică celor săpate de ape. Este săracă în formaţiuni spectaculoase de genul coloanelor, stalactitelor şi stalagmitelor. Ce e interesant, e că aici se găsesc nişte mici lacuri pe care trebuie să fi atent să le ocoleşti, altfel rişti să faci baie. Au şi ele farmecul lor. De asemenea am văzut şi lilieci. Revenim iarăşi în potecă. Mai jos e altă gură de peşteră cu intrare triunghiulară. Dar peştera e scurtă şi am renunţat să mai intrăm. Până în sat ne reluăm obiceiul de a traversa râul. Acum avem mai multă experienţă şi ne mişcăm mult mai bine. Cred că în tura asta am traversat apa de sute de ori. Cheile Sighiştelului sunt de o frumuseţe aparte. Merită parcurse, respectate şi protejate. Mi-ar fi plăcut să văd şi ceea ce este după săritoare. De pe internet am aflat că urmează Canionul Sighiştelului, lat doar de 1 m, însă inaccesibil. Pe aici apa şi-a creat un drum anevoios formând 17 casacade.

Peste 200 de peşteri pe numai 10 km2

Deşi întreaga vale nu măsoară decât 9 km, aproape jumătate dintre aceştia îi străbate printre pereţi verticali care transformă sectorul său inferior într-un canion. Bazinul Sighiştelului adăposteşte peste 200 de peşteri pe numai 10 km2, fiind arealul cu cel mai mare potenţial de endocarstificare din ţară. Dintre cele mai cunoscute peşteri din Valea Sighiştelului amintim: Peştera Corbasca (300 m) cu Lacul de Cristal (în foto), frumoase gururi, stalactite, coloane şi mari depozite de montmilch; Peştera Coliboaia (310 m) şi peştera din Dealul Secăturii (1.450 m) care fac parte din acelaşi sistem carstic, cu bogate şi variate concreţiuni; Peştera Măgura (1.885 m) cu galerii labirintice, săli de dimensiuni impresionante şi galerii înguste.

Vizitarea Văii Sighiştelului poate avea drept punct de plecare drumul naţional 75 Lunca – Câmpeni, care în localitatea Câmpani se ramifică continuându-se spre satul Sighiştel cu un drum pietruit. Alt traseu posibil traversează Culmea Măgura, venind dinspre Peştera Urşilor, şi coboară pe poteca marcată cu punct roşu.

Citit 3303 ori Ultima modificare Miercuri, 31 Iulie 2013 15:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.