MISTERELE LUMII: Sferele Torysh

MISTERELE LUMII: Sferele Torysh
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Potrivit unei legende locale, regiunea Mangistau, situată în vestul Kazahstanului de astăzi, a fost demult invadată de armatele străine. Fiind copleşiţi din punct de vedere numeric, dar şi ca dotări militare, localnicilor nu le-a mai rămas decât un singur lucru de făcut - să se roage. Invocarea divinităţii de către săteni a dus la deschiderea porţilor cerului, la tunete şi fulgere nemaivăzute şi la transformarea duşmanilor în piatră.

Câmpia plină de sfere, denumită Torysh, este o atracţie turistică foarte importantă. Numeroasele formațiuni de rocă au între 3 şi 4 metri în diametru, iar potrivit cercetărilor s-au format acum 120-180 de milioane de ani. Acestea sunt compuse din mai multe minerale care includ dolomită, ankerit, siderit, pirită, marcasit, barită şi gips. De asemenea, studiile efectuate pe unele dintre aceste sfere au arătat că pot avea în compoziție inclusiv resturi de peşte sau reziduuri vegetale.

Sfere la fel de mari ca în valea Torysh se găsesc doar în alte câteva locuri de pe Pământ, sferele Moeraki din Noua Zeelandă fiind unul dintre puţinele exemple. Aici, formaţiunile situate de-a lungul coastei Otago, la Oceanul Pacific, au tot un diametru de până la 3 metri, s-au format în urmă cu 60 de milioane de ani şi sunt, potrivit oamenilor de ştiinţă, formate în mare măsură din sedimente marine, resturi de peşti şi vegetaţie subacvatică, lucruri pe care le regăsim şi în sferele de piatră din Kazahstan. Sursa: cunoastelumea.ro

Citit 2952 ori Ultima modificare Vineri, 19 August 2016 00:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.