Judeţul Braşov | Vulcanul adormit de la Racoș

Judeţul Braşov | Vulcanul adormit de la Racoș
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Este un lucru pe care nu-l ştie tot românul. Sau prea puţini îl ştiu! Vulcanul adormit pe vecie (sau, cine ştie?!) se află în comuna Racoş, unde o vreme a existat o carieră de zgură. Acum situaţia e infinit mai bună: zona e pusă sub protecţie. Fostul vulcan este în siguranţă. Statutul de rezervaţie naturală geologică ar fi trebuit să fie acordat de la început. Pentru că nu oricine are în ogradă un (fost) vulcan.

E de prisos să mai spunem că poţi admira, acolo, o largă gamă de roci vulcanice şi structuri bizare de piatră, care mai de care mai interesante ca aspect. Ajuns la faţa locului, vei privi cu multă atenţie fiecare detaliu, ştiind că aici clocotea odinioară un uriaş cazan de lavă şi că bolovanul căruia îi dai acum cu piciorul provine sigur din străfundurile pământului, având odinioară o consistenţă semilichidă şi o temperatură de 1000 de grade Celsius.

Dacă există, informaţiile ştiinţifice şi amănunţite cu privire la vulcanul stins de la Racoş stau pitulate pe undeva, într-un dosar prăfuit dintr-o instituţie. Autorităţile, aşa cum ne-au obişnuit şi cu alte ocazii, se dovedesc foarte pricepute doar la încasat biruri, lăsând la voia întâmplării promovarea turistică a unor zone care au potenţialul de a atrage zilnic (cel puţin) câteva sute de turişti.

Vulcanul din Racoş doarme un somn fără oprire, iar priveliştea pe care o oferă craterul său este coborâtă parcă dintr-un vis. Un vulcan adormit pentru totdeauna care dovedeşte că nici interesul promovării frumuseţilor României nu este prea treaz. Din fericire există şi iubitori de natură, care dau sfoară în ţară atunci când descoperă sau redescoperă un loc deosebit, unic. Aşa cum este şi vulcanul cel adormit de la Racoş!

Sursa: cunoastelumea.ro        

Citit 5139 ori Ultima modificare Vineri, 14 Octombrie 2016 16:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.