Cinci destinaţii extraordinare pentru turiştii gurmanzi

Cinci destinaţii extraordinare pentru turiştii gurmanzi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Tarabele cu produse delicioase să găsesc în toate oraşele, însă există locuri din lume care au transformat mâncarea de stradă într-o adevărată artă. Feluri delicioase, băuturi interesante şi deserturi excelente, toate captează atenţia turiştilor, transformându-se într-o adevărată atracţie. Dacă te dai în vânt după street food, iată câteva dintre oraşele pe care trebuie neapărat să le vizitezi cel puţin o dată.

Mexico City, Mexic

Dacă vizitezi capitala Mexicului, o să ai o mulţime de obiective extraordinare de vizitat. Totuşi, indiferent cât de încărcat este itinerarul tău, trebuie neapărat să-ţi faci timp să te bucuri din plin de mâncarea de stradă servită în Mexico City. Este o nebunie de gusturi. O să ai la dispoziţie zeci de feluri diferite de mâncare, de la cele pe care le cunoşti deja, precum tacos, la feluri noi, de care cu siguranţă o să te îndrăgosteşti.

Noi îţi recomandăm să încerci elote, un tip de porumb fiert îmbrăcat în maioneză, brânză cotija, praf de chili şi zeamă de lămâie. De asemenea, pe străzile din Mexico City o să găseşti şi tarabe cu dulciuri făcute în casă. Trebuie să le încerci pentru că depăşesc toate aşteptările. Bomboanele de mango acoperite cu chili sunt printre cele mai populare deserturi.

Istanbul, Turcia

Deşi suntem deja familiarizaţi cu kebabul pe care l-am adoptat şi la noi în ţară, mâncarea de stradă din Istanbul înseamnă mult mai mult decât atât. Indiferent că e vorba de mic dejun, masa de prânz sau cină, în Istanbul poţi să te delectezi cu meniuri excelente chiar pe stradă. Poţi să începi ziua cu simit, un tip de covrig cu susan. Nu poţi să nu încerci şi lahmacun, supranumită şi pizza turcească, iar la desert te aşteaptă o porţie delicioasă de baclava.

Singapore

Bucătăria din Singapore combină delicatese tradiţionale din ţări precum China, Malaezia, India şi nu numai. De asemenea, o să găseşti sute de standuri cu mâncare, pentru toate gusturile. Nici nu este de mirare având în vedere că acest loc este considerat una dintre "capitalele" street food a lumii. Ce trebuie să încerci? Îţi recomandăm kaya, un tip de sandviş cu gem de cocos, sau laksa, o supă cu tăieţei şi curry de cocos. De asemenea, în ea se mai adaugă, după preferinţe, carne, tofu, fructe de mare şi condimente.

Bangkok, Thailanda

Dacă spuneam că Singapore este una dintre capitalele street food din lume, trebuie să vorbim şi despre cea de-a doua, acolo unde o să găseşti cea mai bună mâncare de stradă din lume. Este vorba desigur despre Bangkok, oraş în care una dintre principalele atracţii turistice este mâncarea excepţională pe care o poţi găsi în pieţe, bulevarde sau la colţuri de stradă.

Dacă vizitezi Bangkok, la tarabele cu mâncare o să găseşti de toate, de la mâncărurile tradiţionale thailandeze, la preparate din bucătăria internaţională. Cu alte cuvinte, nu ai cum să nu găseşti ceva pe placul tău.

Noi îţi recomandăm însă să încerci salata de papaya verde, pui în curry verde, pad thai (tăieţei) sau orezul cu mango. Desigur, dacă eşti curajos, poţi să alegi un meniu ceva mai neobişnuit, cu cioc de raţă prăjit, gândaci, scorpioni, stele de mare sau păianjeni.

Marrakech, Maroc

Marrakech este un oraş pe care orice gurmand trebuie să-l viziteze cel puţin o dată. Este o adevărată explozie de arome, culori şi mirosuri încântătoare. Aici o să găseşti unele dintre cele mai delicioase măsline şi sute de feluri de condimente. De asemenea, în Piaţa Djemaa el Fna, o să descoperi aproximativ 100 de tarabe cu mâncare de stradă. Vânzătorii oferă în general mâncare tradiţională marocană, de exemplu: couscous, friptură de miel, vinete prăjite şi multe altele.

Sursa: www.ghiduri-turistice.info

Citit 7069 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017 12:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.