acasă (la profesorul meu de linişte) mă ia ograda în braţe şi mă duce în grădina lui dumnezeu. delicat şi persuasiv, profesorul şterge virgula dintre mine şi el. el este un subiect. eu sunt un predicat. acasă (la profesorul meu de linişte) mă ia grădina în spinare şi mă azvârle în ograda lui dumnezeu. subiectul toarnă lacrima christi. şi eu îl declin. şi el mă conjugă. parcă suntem evanghelii după noi.   filozofia şade la unghia noastră mică. o ninsoare torenţi ...

Frumoasa înfrigurată are sânge puţin, din ce în ce mai puţin. Altfel, nu-mi pot explica de ce-i rece, mai ales la periferia constituţiei sale eratoforme, greu de pătruns şi de învins. După priceperea mea în circulaţia sangvină prin republici, prin monarhii, dar şi prin palate regale, apreciez că această fiinţă regină nu conţine mai mult de două-trei ţoiuri de sânge, adică nu mai mult de juma de litru. Seamănă cu o fecioară despletită la marginea fântânii, în aşte ...

Moto: "şi mai demult, tot mai demult,/ mă pregătesc de început...             erai pe unde nici n-ai fost.../ ştiu toată moartea pe de rost!"                                                                                  (anonim folk)   Văd ochii mei de altădată în fiecare dumneavoastră... până acum, oricare fată este muşcată din fereastră!   Până acum, oricare fată m-a dat la mâin ...

Sigur că da! E fără un sfert, în ziua aceea!... Mă aflu cu epitropul de mai sus ÅŸi de mai jos într-o stare de graÅ£ie, de meditaÅ£ie ascendentă (el) ÅŸi descendentă (eu)... Åži cum stăm noi, aÅŸa, în contratimp imaginar, dar ÅŸi în contrazicere mentală, în aria noastră spirituală apare minunătura despre care ziceam în ziarul de ieri. O minunătură feminină, greu de rezistat în faÅ£a ÅŸi în prezenÅ£a dumneaei. Nimb uriaÅŸ ÅŸi nimicitor prin intensitate. Pas de panteră ne/rÄ ...

Pe această magnolie am văzut-o şi în anul trecut, însă nu era aşa frumoasă, chiar dacă rogvaivul hohotea peste tot şi oamenii se bucurau din casă în casă! Şi uite chiar aşa îmi vine să-i spun: fă, frumoaso, ce urâtă erai, ce urâtă erai!... magnolia îşi deschide ultima-i floare spre mine: jur, n-o să se mai întâmple, urcă şi hai! N-am curaj, nu merit atâta frumuseţe, am rău de înălţime, nu vreau să mor în braţele minunii şi nici nu sunt pregătit să ajung ...

Cvasi/recunoscut pentru calităţile-i paranormale, Ioan Emil Batog, prieten ortodox, epitrop al bisericii "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", pe/trece prin crugul vremii şi prin tunelul timpului drept un om drept, calculat şi meticulos, candid şi cumsecade. În dimensiune şi în sens fizic şi spiritual, acest efor deosebit îmi arată cum se cade şi cum se urcă să nu deranjez jurul, să nu stric muzica sferelor, acordul para/fin al sub/cuanticului în care şi prin care, vreau-nu vreau, t ...

Somn de oglinzi uitate pe clavir chiar la ultimul concert pentru doi şi o singurătate, şi numai poezie, şi numai poezie, şi numai fără de care nu se mai poate! Somn pentru era odată ca niciodată o vioară care nu m-a lăsat s-o des/cânt... vioara semăna cu o lebădă nevertebrată, eu semănam cu Stradivarius din când în când! Somn pentru este frumos, dar nu ajunge la mine nici cât durează o clipă în oglindă, fiindcă spaţiul a mâncat tot timpul şi nu mai are când/cine s ...

Nu mi-a spus nimeni, nu m-a învăţat nimeni, însă aşa am citit şi înţeles din marile cărţi ale omenirii: "Nunta are două capete. La capătul celălalt al nunţii, mirele îi dă miresei o lacrimă pentru drum. Drumul acesta ţine până la capătul celălalt al nunţii, exact cât măsoară distanţa dintre Atunci şi Acum. Adică, altfel spus, acest drum e lung. O lungime fără capete, o lungime fără de sfârşit. O lacrimă pentru drum este foarte bună în fiecare moment al aces ...

!te rog să-mi laşi acasă icoana mea de seară, te rog să-mi laşi acolo icoana mea de zi... fiindcă eu, de mâine, mă duc odinioară, să uit întotdeauna a fi şi a nu fi!   !miroase a iubire nemernică şi-a ură... de la acasa noastră eu nu mai plec nicicând, fiindcă doar acolo mă bate cu măsură o lună foarte plină şi goală până când...!   !numai icoana mamei acolo mă aşteaptă, numai icoana tatei cu ochii pân-la cer... te rog, lasă-le-acasă, îmi trebuie o dreaptă ...

Doamnelor şi domnilor, în această seară răsare numai o bucată de lună. V-aţi pus, vreodată, întrebarea de ce luna răsare şi vine bucată cu bucată? Dacă nu, trebuie să vă uitaţi cu mare şi aleasă atenţie şi să vedeţi că luna nu răsare niciodată întreagă, cum nici iubirea nu răsare şi nu vine întreagă niciodată...Sigur că da! Iată, chiar acum, eu stau cu zmeul de vorbă în poarta Copilăriei. Şi stăm de vorbă încet, iar el o face pe prostul. Şi stăm de vo ...