Ce mai dureroasă şi mai adâncă Tăcere
începe să se întâmple când vezi o PASĂRE moartă
pe cărarea dintre Cuib şi Cântec,
dintre A FOST odată ca TOTDEAUNA
şi ESTE odată ca NICIODATĂ!!!
Stai lângă Pasărea fără Timp,
te uiţi în susul Nimicniciei şi te asculţi a ultima oară:
ceastă PASĂRE fără Mândrie şi fără Prejudecată
a umplut Văzduhul cu Viaţă şi Des/Cânt,
dar nu a jinduit şi nu a cerut să fie aplaudată!!!
Stai lângă cea mai dureroasă şi mai adâncă Tăcere
dintre Subiect şi Predicat,
şi zici cu Lacrămă curată:
te rog să mă ierţi, PASĂRE –
eu nu te iert,
fiindcă TU NU AI GREŞIT NICIODATĂ!!!
