România traversează zile tensionate de când documentarul Recorder „Justiție capturată” a ajuns în spațiul public. Pentru mulți dintre noi, satisfacția a fost evidentă: ceea ce s-a prezentat nu a făcut decât să confirme ceea ce se știa deja de ani de zile. Corupția sistemică, achitarea frecventă a inculpaților și discrepanțele dintre imaginea formală a justiției și realitatea de zi cu zi nu sunt elemente noi; presa scrie săptămânal despre cazuri care ridică semne de întrebare.
Reacțiile exagerate ale majorității magistraților la simpla mențiune a reducerii pensiilor speciale sau la creșterea vârstei de pensionare - măsuri ce se vor implementa gradual, în 10-15 ani - arată cât de detașați și indiferenți sunt aceştia față de realitatea socială.
Totuși, este o naivitate să privim acest documentar doar prin prisma adevărului factual pe care îl prezintă. Momentul difuzării sale este, în sine, un element-cheie. Lansarea anchetei chiar cu o zi înainte ca Curtea Constituțională a României (CCR) să ia o decizie vitală privind pensiile speciale nu poate fi considerată o simplă coincidență. Mai mult, focalizarea aproape exclusivă pe anumite figuri, precum Lia Savonea și Cătălin Predoiu, în timp ce abuzurile din era „Binomului Coldea-Kovesi” sunt ignorate cu o nonșalanță studiată, sugerează o direcționare atent calculată. De ce tocmai acum? Și de ce exact acești actori sunt vizați?
Și, foarte convenabil, această sincronizare perfectă a generat o mobilizare socială neașteptată. Oamenii au fost brusc sensibilizați și au ieșit la proteste, scandând lozinci precum „Demisia, Lia Savonea” sau „Integritate, nu complicitate”. Deși revendicările par oneste și îndreptățite la prima vedere - cine nu și-ar dori o justiție integră? - spectacolul capătă rapid un aer de déjà-vu.
Fără a apăra vreun moment acest sistem infect de justiție, trebuie să recunoaștem că scenariul pare cusut cu ață albă. Percepția este că unii sunt dați la o parte nu neapărat pentru că sistemul în ansamblu este putred, ci pentru că nu sunt „cu noi”, urmând ca locurile lor să fie ocupate de „alții” - un grup nou, care va fi docil și va face exact ce i se cere. Corupția poate continua nestingherită, pentru că miza reală nu este eradicarea ei, ci schimbarea controlului asupra ei. Nu este o luptă pentru integritate, ci o luptă între sisteme. A ignora această dimensiune politică, ascunsă în spatele vălului emoției civice, înseamnă a ne condamna la repetarea aceleiași farse ciclice.
Problema fundamentală rămâne structurală: legile Justiției sunt pline de lacune care permit, în mod legal, exercitarea de abuzuri de către magistrați plasați strategic. Fără o reformă legislativă profundă, care să elimine aceste portițe, vom asista la un simplu schimb de gardă, nu la o adevărată curățenie. Iar dezgustul popular, deși justificat, riscă să fie, din nou, manipulat în interesul unora sau al altora.
