Puşcărie şi tracţiuni cu femei

Puşcărie şi tracţiuni cu femei
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Forţa. "Sunt un om cumsecade, respectuos, de cuvânt, atât, doar să nu ajungă cineva să mă supere! Sunt o fire foarte blândă, dar au fost cazuri când am fost supărat şi o ajuns urât. Eu la puşcărie, el prin spital", a mărturisit spăsit, în dulcele grai de la Gura Humorului, Marcel Manoliu, la "Românii au Talent". Îl văzusem mai devreme purtându-se atât de protector şi de delicat cu o micuţă balerină de-am crezut că e tatăl ei. Bărbatul avea la activ nouă ani de închisoare şi un palmares infracţional început la 17 ani: distrugere prin incendiere, apoi lovire de persoane şi ultraj, iar ultima dată - tentativă de omor. "Am fost arestat numai pentru scandaluri cu violenţă, dar nu am început eu scandalul niciodată". În închisoare s-a antrenat, înlocuind greutăţile cu persoane. Asta a făcut şi acum pe scenă, doar că s-a folosit de greutatea unor frumoase domnişoare suple.

"Ferească Dumnezeu să fi fost pe vremea Scufiţei Roşii, să se întâlnească lupul cu tine în pădure că nu se mai scria povestea", i-a spus, de la masa juriului, Florin Călinescu, cel care i-a lansat deja provocarea pentru etapa viitoare: "Am patru vecine cu care se clatină podul de la Cernavodă!". Şi-atunci l-am văzut pe sucevean executând genuflexiuni cu Pavel Bartoş în cârcă! Mihai Petre s-a încumetat să-i dea un "Nu", dar Marcel nu s-a supărat...

Citit 2303 ori Ultima modificare Luni, 04 Martie 2019 16:54

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.