* Seducătoare. „Cu şorţuleţul la brâu…”, vorba cântecului, dar pus mai mult la şale, de formă, ca să i se vadă mândreţea de picioare lungi, de sub voalul transparent. Aşa trebăluia Anna Lesko prin bucătăria „Chefi la cuţite”, făcându-şi de lucru cu o caracatiţă care trebuia marinată.
„Suntem trei la părinţi şi mama ne-a învăţat să fim mereu ca nişte gheişe. Ne-a spus să gătim, să avem grijă de bărbatul nostru, dar să avem grijă în primul rând de noi! Şi chiar atunci când eşti obosită, şi chiar atunci când găteşti, şi chiar atunci când eşti surprinsă, şi în somn să fii foarte-foarte senzuală şi aranjată şi pregătită pentru orice”, explica Anycka maya. Care, cică, îşi răsfaţă mereu familia cu fel de fel de preparate exotice şi delicioase! „Chiar dacă lumea crede că nu gătesc, probabil că îşi vor da seama în momentul în care vor vedea cum vorbesc despre mâncare”, a spus artista. Apariţia ei senzuală a fost completată de prezentarea reţetei pe un ton erotic, cu inflexiuni lascive, în care chef Scărlătescu mai-mai că şi-a pierdut capul. Dar nu şi gustul, dovadă că nu i-a oferit cel de-al treilea cuţit pe care Anna Lesko l-ar fi meritat!