* ″Este o boală care nu ocoleşte pe nimeni!″. Acesta este mesajul artistei Irina Loghin, pe care l-am aflat de la Ştirile Pro Tv. La venerabila vârstă de 83 de ani, a fost infectată cu noul coronavirus şi tratată în spital, câteva zile, alături de trei membri ai familiei, soţul, fiul şi nora. De la Antena 1, am aflat că şi nea Mărin a fost depistat cu Covid şi a stat internat in spital, împreună cu soţia. Că doar aşa e în căsnicie: alături, la bine şi la greu. Lista celebrităţilor care au trecut prin teribila experienţă a Covid se lungeşte, iar televiziunile o tot actualizează: fostul mare internaţional Gică Popescu, Sorin Cârțu, preşedintele Universităţii Craiova, Alina Puşcaş, Adriana Trandafir, Marcel Pavel sau Ozana Barabancea, dar şi Adelina Pestrițu!
Dincolo de faima efemeră, controversată sau nemuritoare, toţi cei nominalizaţi sunt, în primul rând, oameni! Oameni care suferă, care au oameni dragi mai fragili decât ei pe care trebuie să-i protejeze şi care nu sunt feriţi, la fel ca nimeni alţii, de o posibilă reinfectare.
Tocmai de aceea, protestul celor care refuză să poarte "botniţă", după cum numesc ei masca de protecţie, mi se pare revoltător. I-aş invita fără măşti şi fără echipamente de protecţie să facă voluntariat prin spitale, să spele bolnavii de Covid şi saloanele în care stau aceştia. Dacă tot se simt invincibili... În prostie.
Vedetele noastre, infectate cu Covid-19 Scris de Anca Melinte

Etichetat cu

Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Când viața și moartea sunt în vârful limbii Restricţii de trafic şi trasee modificate pentru Semimaraton Atenție, cade tencuiala! Pericole publice în Centrul orașului UPDATE. Prețul betonului: Arbori uscați și tăiați la Spicu și Romarta (FOTO) Pedepse mai aspre, în legea privind protecţia animalelor1 comentariu
-
postat de MariucaMarți, 22 Septembrie 2020 12:1982.76.234.***Sunt intru-totul de acord cu dumneavoastra doamna Melinte. Aceste persoane care neaga existenta virusului ar trebui sa multumeasca cerului ca inca n-au pe cineva din familie bolnav. Mi se par de-a dreptul rauvoitori si din pacate mai gasesc adepti care nu inteleg ca atunci cand porti masca ii aperi pe cei din jur dar si pe tine.
Sugestia ca cei care nu cred in purtarea mastii sa mearga sa faca voluntariat in spitalele unde se trateaza cei bolnavi am mai auzit-o la o doamna doctor de la Matei Bals. Pana acum n-am auzit ca vreo persoana care este foarte vocala in piata, sa se duca sa-si ofere serviciile.
Poate, cine stie o vor face!02