* De-a râsu’-plânsu’. „Serios! Am sunat acum trei săptămâni! Mi-a şi trecut de atunci! Am sunat în draci şi la DSP şi la 112, nu m-a băgat nimeni în seamă! Puteam să şi mor aici, că nu ştia nimeni!”/ -„Dacă mureaţi, ştiam noi! Din clipa în care aţi sunat, noi v-am trecut în baza noastră de date şi nu era decât o chestiune de timp până să venim la dumneavoastră: două, trei, patru săptămâni!”/ -„Şi ce folos că veneaţi, mă găseaţi moartă?!”/ -„Şi ce, era vina noastră? De vină pentru morţi sunt oamenii, că se îmbolnăvesc! Ia să nu se mai îmbolnăvească şi să vedeţi atunci că vor muri mai puţini!”. Râdeţi amar? Da, şi eu, deşi parc-aş râde cu râsul altuia. Dialogul de mai sus face parte dintr-o scenetă jucată aseară la „Starea Naţiei”, cu Dragoş Pătraru, la Prima Tv.
Nu ştiu dacă aţi urmărit-o sau nu, dar finalul e apoteotic: „Şi dacă mergeţi la pacient ce-i oferiţi?”/ -„Un sfat, o vorbă bună! Dă-i omului bolnav o pastilă şi îl tratezi pentru o zi. Dar dacă-i zici să ia Paracetamol îl tratezi pentru o viaţă întreagă! Vorba domnului Iohannis: sunt destule locuri în cimitire pentru morţii de Covid”.
Dacă mă gândesc la locurile din cimitirele gălăţene, n-aş zice asta. Doamne, fereşte, scapă cine poate. Aşa că sus masca! Peste nas.
