Degeaba eşti burlac, dacă fug fetele de tine!
Foto: Antena 1

Degeaba eşti burlac, dacă fug fetele de tine!
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Fără noroc. "Nu alerga după o fată/ un băiat. Peste cinci-zece minute apare alta/ altul", era sfatul încurajator pe care l-am auzit, în vremea liceului, din partea unei profesoare care încerca să consoleze un coleg sau o colegă care suferea din dragoste adolescentină. La vorbele dăscăliţei mi-a zburat gândul după ultimele episoade ale "Burlacului", exilat la ceas târziu de noapte. Concluzia generală este aceea că nu trebuie să elimine el concurente, că-l părăsesc ele, cerându-se afară din emisiune. Cel puţin trei - de care am aflat eu - au dat bir cu fugiţii, îngăimând nişte explicaţii şchioape cum că n-au simţit "pasiune" pentru Burlac. Adevărul este că la cât de incolor, insipid şi inodor se manifestă, nu am de ce să le judec. De cealaltă parte, o dată "s-a învârtoşat" Burlacul şi a încercat să elimine patru concurente deodată! Ei bine, două nu s-au lăsat duse nicicum şi l-au "convins" să le mai dea o şansă. La cea mai recentă ediţie a reality-show-ului, Burlacul nostru s-a pomenit cu "prospătură". Melissa a văzut echipa de filmare pe străzile Istanbulului și a vrut să ştie despre ce este vorba. Dacă tot era singură de şase luni, a intrat în show. Şi, fireşte, în malaxorul răutăţilor contracandidatelor - "Arată ca o escortă! Nu o să încapă în pat!" - care par că se pregătesc de campionatul de bârfit, nu de cucerit un Burlac.

Citit 898 ori Ultima modificare Marți, 27 Aprilie 2021 18:42

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.