Şi gărzile de corp, pleaş-pleaş, înot după şefu’

Şi gărzile de corp, pleaş-pleaş, înot după şefu’
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Starea Naţiei. "Super-fază în Crimeea! Se duce şeful regiunii de acolo să inspecteze cum e cu inundaţiile, iar în spate, după barcă - ta-na-na-na-am - nişte băieţi!", aud, la ceas de seară, pe Prima Tv, la "Starea Naţiei" cu Dragoş Pătraru. Iaca şi ştirea propriu-zisă: preşedintele aşa-numitei republici Crimeea a fost filmat la Kerci, într-una dintre zonele inundate, într-o barcă alături de alţi oficiali, în timp ce în urma lui înoată trei persoane, aparent gărzile sale de corp. "Păi ce viaţă au SPP-iştii lu’ domnu’ Iohannis! Frumos, tată! Cu bicicletele, dau o pedală elegant, pe Calea Victoriei, nici nu transpiră! A, că le mai pune dl Iohannis paltonul în cap, că mai aruncă şi el, la nervi, cu căciula aia de cinci kile, da, e omeneşte!", a comentat Dragoş Pătraru. Lăsând sarcasmul la o parte, mie scena de la Kerci mi-a amintit de premierul Victor Ponta, tras cu bărcuţa pe apele inundaţiilor. Pătraru zice acum că Ponta plutea, de fapt, pe propria aroganţă. Zău dacă-l contrazic! "Noi avem o ţară, aşa, de vreme frumoasă. Ar trebui ţinută într-un garaj, ceva. Păi ţi-o strică intemperiile imediat! La noi dacă dă ploaia mai tare un pic, aia e! Dă ninsoarea, s-a terminat, tati! Iar dacă nu dau nici ploile nici ninsorile, lasă că vin şobolanii, vin urşii! Ţară sensibilă, are mereu nevoie de adăpost", a conchis Pătraru.

Citit 1077 ori Ultima modificare Marți, 22 Iunie 2021 18:31

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.