* Primărie pe datorie. „Şi dacă ai treabă, şi dacă n-ai, dai o fugă pân’ la Slobozia, acum. Vreau să-mi cumperi nişte chestii personale. Adică să nu ştie nimeni deocamdată, după aia mai vedem noi. Uite aş vrea ceva de genul ăsta dacă se poate sau… măcar aşa!”, îi spunea Vasile, primarul din „Las Fierbinţi”, Dalidei, secretara lui, arătându-i modele de lenjerie intimă dintr-o revistă. „Şi de unde să găsesc eu la Slobozia aşa ceva? Astea se găsesc la Paris”, s-a împotrivit Dalida. „Păi şi ce, nu găsim ceva aici care să semene cât de cât cu ce-i aici?”, a parat primarul. „Da’ de ce nu mergeţi dumneavoastră domn’ primar să vă alegeţi exact de ce aveţi nevoie!”, s-a eschivat secretara. „Da’ cum să mă duc eu să cumpăr chiloţi de damă? Eu sunt primar! Sunt bărbat! Te duci unde te-am trimis, asta-i sarcină de serviciu!”/ „Banii!”/ „Păi… ia din fondul de inundaţii” / „Nu există nici un ban în niciun fond” / „Plăteşti tu şi îţi dau eu banii după”…
Amuzantă, situaţia m-a dus cu gândul la câte scene reale de acest fel se petrec zilnic în Primăriile mai mult sau mai puţin rurale. Câte secretare sau câţi şoferi rezolvă în timpul programului „sarcini” pentru şef: le iau copiii de la şcoală, nevestele de la cumpărături, cumpără flori sau chiloţi pentru amante, fac aprovizionarea familiei ori cine ştie ce alte comisioane… Ce să zic, serialul e o ficţiune, dar orice asemănare cu realitatea nu-i deloc întâmplătoare, ci chiar inspirată din ea.
