* România lui Țiriac. "Mi-a cântat Imnul de vreo 400 și ceva de ori. Sunt dintr-o altă generație, nu pot să mă compar cu cei născuți după 1990. Pentru noi, să reprezentăm țara era nu numai o mândrie, dar era ceva ieșit din comun. În ziua de astăzi, inima s-a mutat în buzunar", spunea Ion Țiriac, arătând cu degetele buzunarul cămășii. Era un interviu acordat în ajun de 1 Decembrie, pentru emisiunea "La Măruță". "Unde mă doare foarte mult e sportul. Adică, am fost, undeva, la masa lumii, dar am dispărut complet. Avem excepții, ca întotdeauna: de la Năstase până la Hagi, Nadia, acum uite și Halep și Popovici, care este unic în România", spunea Țiriac, pentru a dezvălui apoi cât de complicate i se par țara, legile și aplicarea lor: "Și făcând lucruri bune aici, în țara asta, te lovești de ziduri birocratice, pe care nu poți să le treci. Care sunt atât de complicate, încât mai bine te lipsești", m-au lovit în moalele gândului vorbele marelui sportiv. Dar tot nu-mi dădea pace afirmația lui cu "am fost, undeva, la masa lumii", și parcă intuind asta, a continuat ideea: "În toți ăștia 32 de ani, nu am reușit, nu am putut să găsim pe cineva să stea drept și să se ducă la Bruxelles să spună: «Noi suntem românii Schengen. Noi suntem granița Europei. Nu mă bagi pe mine în Schengen că nu vrea nu știu cine... Olanda? Păi, să vină Olanda să stea vecină cu rușii și cu ucrainenii și cu toată treaba asta!»".
Poate să vină și Austria, nu mă deranjează.
