* Realitate. „Era să ni se termine şi apa. N-am mai băut noi apă, ca să aibă copilul, să putem să-l hidratăm! Noi am venit pregătiţi, dar nu pentru o aşa întârziere. Vă daţi seama, trebuia să ajungem în Constanţa la ora 8,30 şi ajungem la 16,30! Am plecat din Arad cu copil de doi ani”, mărturisea, la „Ştirile Pro TV”, una dintre călătoarele trenurilor întârziate române. Cât de întârziate? Păi cale de vreo 660 de minute! Desigur, motive de întârziere există întotdeauna. Dacă nu se "dilată" linia ferată din cauza caniculei, iar trenul trebuie să-şi încetinească viteza – mă rog, dacă aşa poate fi numită – atunci vin vijeliile, rup copacii şi stâlpii, prăvălindu-i peste calea ferată, blocând garniturile. Desigur, trenurile n-au cum să „sară” peste obstacole, trebuie să aştepte degajarea liniei, dar asta nu înseamnă că merită să fie batjocoriţi călătorii. Să fie lăsaţi, de pildă, fără curent electric şi fără aer condiţionat, fără minimul acces la informaţii şi fără speranţă. Îmi amintesc de o situaţie petrecută în anii mei de studenţie. Aşteptam în gara din Iaşi când am auzit: „Trenul Galaţi – Oradea are o întârziere necunoscută”. M-am dus la ghişeul de informaţii şi am întrebat cât de „necunoscută” e întârzierea. Am aflat, cu greu, că trenul nici măcar nu plecase din Gara Galaţi, că era linia înzăpezită… Şi nici nu avea să mai plece în ziua aceea. Făcând arc peste timp aş zice că nimic nu se schimbă la Căile Ferate. Rămân tot Întârziate, Înapoiate…
Căile Înapoiate Române Scris de Anca Melinte
