Dragă Moldova 1, îţi mulţumesc tare frumos pentru transmisiunea primei semifinale Eurovision Song Contest, pentru traducerea impecabilă şi pentru comentariile inspirate şi pertinente!
Despre spectacolul de marţi seara ce-aş putea spune?! Ah, le-aş împărţi în două categorii. „Utilitare”, ca să nu le spun publicitare: „Espresso Macchiato”-ul Estoniei şi „Bara Bada Bastu” al Suediei, care cântă despre beneficiile saunei, şi „Tutta L'Italia” al statului San Marino. Şi „acrobatice”, unde conduce detaşat Polonia, cu Justyna Steczkowska, un soi de Xena cu vioară, care cântă suspendată în sfori şi apoi o rupe la fugă pe „calea dragonului”. Nici nu mai contează despre ce cântă în limba natală, pentru că spectacolul vizual este fantastic… la propriu şi la figurat. Ah, să nu uit de junele „Highlander” al Norvegiei, ai cărui dansatori par veniţi direct de la olimpiada de acrobaţie. M-am bucurat sincer pentru calificarea în finală a reprezentanţilor Albaniei şi a solistului din Ţările de Jos. Simpatici-foc şi islandezii! Şi, cu tot respectul, dar Portugalia şi Ucraina… nu m-au convins. Şi nu sunt singura telespectatoare, dacă arunc o privire pe comentariile de pe grupurile de fani Eurovision.
Însă mai emoţionant decât tot spectacolul concursului a fost mesajul lui Céline Dion, care a câştigat Eurovision Song Contest în 1988, reprezentând Elveţia. Cred că nici dacă ar fi cântat - Doamne, ajută! să se întâmple în finală - nu aş fi avut lacrimi în suflet. Nu ştiu despre alţii, dar eu rămân în Europa! Şi cu Eurovision!
