Marile Noastre Duminici (cu micile lor policlinici)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

E frig...şi alergi pe catete,/ spre Marile noastre Duminici...

vii parcă a ultima oară/ şi parcă ai ochii hercinici!...

Găseşte o ipotenuză... (aşa ţi-am şoptit la-nceputuri)...

şi tu ai crezut că triunghiul/ dreptunghic e sumă de fluturi,

de fluturi salvaţi cu iubire/ în micile lor policlinici,

cu toată mirarea şi mila/ din ochii tăi mari şi hercinici!

Ai grijă, că nu totdeauna/ triunghiul drept are dreptate...

alege o ipotenuză/ şi află mai multe pătrate!...

E bine... aleargă, aleargă/ pe micile tale catete...

(aşa nu ajungi niciodată/ în marile mele regrete)...!...

E frig... şi aştept (cu sfială)/ căldură din ochii hercinici,

chiar dacă porneşte târziul/ în Marile noastre Duminici!

Citit 7182 ori Ultima modificare Luni, 02 Septembrie 2013 16:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.