Diva, maidanezu’ şi spartanu’ Butler

Diva, maidanezu’ şi spartanu’ Butler
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cât de plin e frigiderul unei foste actriţe XXX? Poate să-şi pună şi broboadă cernită pe cap, Alina Plugaru tot actriţă porn… ptiu, de filme pentru adulţi rămâne. Cancanurile de noapte voiau să mă convingă de veleităţile ei de gospodină şi că blonda are frigiderul atât de doldora, că mai dă şi pe la vecini. Întrebarea este cine-i umple frigiderul? Nimic incitant în treaba asta, tatăl ei îi trimite tot felul de bunătăţi pe care, cu îndemânare, Alina le transformă în bucate alese. Şi să nu credeţi acum că dacă a lăsat baltă filmele cu pătrăţel roşu şi showurile erotice în public, Plugăriţa a părăsit cu totul industria plăcerilor trupeşti. Are propriul ei salon de masaj. Ghiciţi cât de relaxaţi şi de satisfăcuţi ies clienţii după şedinţele oferite de salariatele unei foste actriţe de filme pentru adulţi…

* Fotbalist pentru Mădălina. Vuiau nu alta ştirile dimineţii cum că Mădălina Ghenea s-ar fi despărţit de Gerard Butler şi s-ar fi logodit cu fotbalistul Marco Borriello. Cum au ajuns la concluzie? Păi superba modelă şi Borriello s-au sărutat pasional în Ibiza. Oau! Asta da dovadă! Şi fotbalistul şi-a inscripţionat pe tricou numărul 88, simbolizând data de naştere a Mădălinei. Sigur e data de naştere şi nu vreuna din mărimile ei - bust sau coapse? Zic şi eu. Dacă-i adevărat că a lăsat Spartanul pentru un fotbalist, Mădălina merită din plin o dedicaţie: „Vine, vine Borcea cu spartanii/ Fuge toţi miliardarii!”.

* Maidanezul, un must have. Nu eşti piţi adevărată dacă nu-ţi ataşezi, la sânul gol şi siliconat, una potaie fără stăpân! Maidanezul este noul must-have al divelor de circumstanţă, care până acum îşi depozitau căţeii de jucărie în poşetoaiele de zi cu zi, iar acum au un nou motiv să-şi rotunjească boticul sexy către obiectivul foto şi să dea ochii peste cap. Deunăzi, Sânziana Buruiană şi Denisa Biţă au pozat sexy cu doi căţei în braţe, la iniţiativa WowBiz. Nici nu ştii la ce îţi zboară ochii, la privirea nevinovată a blănoşilor, sau la pieptul lor dezgolit de sutien. Doar nu erau să pozeze îmbrăcate, de dracu’!

 

Citit 1901 ori Ultima modificare Luni, 16 Septembrie 2013 19:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.