Amor cu spionul pe acoperiş

Amor cu spionul pe acoperiş
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sex sub acoperire. La cei 23 de anişori ai săi, cea mai mare realizare de viaţă este că a pozat în revista cu "iepuraşi" dedicată domnilor. Să-şi pună silicoane a fost una dintre dorinţele ei de când era "destul de mică". „A trebuit să renunţi la pudoare?”, a întrebat-o reportera „Poveştirilor de Noapte” pe protagonista pictorialului nud, Claudia. „Nu, nici nu cred că am avut [pudoare]. Echipa m-a ajutat foarte mult… La început a fost foarte jenant, după care m-am obişnuit. Am trăit într-o lume, aşa, a mea!”, a mărturisit noua vedetă a pictorialelor golaşe, care în timpul săptămânii e studentă, iar în weekend, dansatoare în club. La capitolul experienţe sexuale, zice că „a făcut un pic din toate”, dar visează să facă „dragoste într-un loc public”. Păi eu zic să ia exemplul artistului Elton John, despre care am aflat de la televizor că a făcut sex cu un spion KGB pe acoperişul unui hotel, în timpul unui turneu în fosta URSS, prin anii ’70. Cică serviciul secret al Uniunii Sovietice ar fi plasat un spion în anturajul său, cu misiunea de a-l supraveghea clipă de clipă. Şi atâta l-a supravegheat, că a ajuns pe acoperiş cu artistul. Acum, spionul are o scuză, era în misiune, sub acoperire, deşi cam descoperit. Dar Elton John ce explicaţie are? O fi vrut să-i facă misiunea mai uşoară? Sau să-i explice avantajele vieţii capitaliste? Şi de ce tocmai pe acoperiş? Faza tare este că artistul britanic se pregăteşte de o nouă vizită la ruşi, la Moscova. Agentul KGB oare ce-o fi mai făcând? Oricum, vizita e în decembrie, şi la ce ierni au ruşii, acoperişul iese din discuţie! Părerea mea.

* Profunzimea senzualităţii. „Cred că pentru mine a fi sexy ţine de atitudine, şi nu cred că fac ceva în mod special. Eu pot să mă simt sexy şi dimineaţa acasă, când am doar o cămaşă bărbătească pe mine, sau când merg în trening să fac sport. Sexy poţi să te simţi oricând, nu trebuie neapărat să renunţi la hăinuţe”, a mărturisit Laura Cosoi. Da, de acord, însă pentru a fi sexy ca Laura Cosoi îţi trebuie o profunzime a minţii, nu a decolteului…

Citit 1424 ori Ultima modificare Joi, 19 Septembrie 2013 21:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.