Cine-şi contrazice nevasta să rabde de foame!

Cine-şi contrazice nevasta să rabde de foame!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Un'te-ai dus, micuţule Will? Chiloţi dantelaţi şi roşii fluturaţi în ring, sâni făcând bungee-jumping din sutiene cu risc seismic ridicat, picioare lungi unduindu-se senzual în aer, graţie, energie debordantă, acrobaţie talent în stare pură sau stângăcii jenante. Cam asta s-a petrecut, pe scurt, la prima ediţie a noului sezon „Dansez pentru tine”, în care lui Ştefan Bănică Jr. i s-a urat „La mulţi ani” de câte trei-patru ori la fiecare cinci minute. Şi emisiunea ţine cinci ceasuri, lejer, aşa că lui Bănică i s-a urat cel puţin până la pensie! Unde-mi eşti „uşărnicule”, mi-am zis când, întâmplător, l-am zărit pe Willmark trăgând de „Roata Norocului” la Kanal D. Da, fix la ora la care micuţul Will ar fi trebuit să stea hopa în juriul de la Dansez pentru tine, pe scaunul lui era cu totul altcineva: superba Elwira Duda, soţia lui Mihai Petre. Mă rog, unii ar spune că e nepotism să-ţi aduci nevasta în trust, dar în condiţiile în care cei doi soţi formează cuplul de aur al dansului sportiv din România, ar fi absurd să-i judeci prin prisma unui biet certificat de căsătorie, care nici măcar nu dansează. Şi, la o adică, Elwira vorbeşte la fel de prost româneşte ca şi micuţul Will! Doar că e fără sare şi pier.

* Cine nu papă mic dejun? Exigentă, soţia lui Petre, care ar putea da lecţii de graţie şi rafinament şi unei lebede, i-a atras atenţia, elegant, Ilincăi Vandici, că atunci când dansezi cu o fustă scurtă, poziţia picioarelor trebuie să fie mereu elegantă, indiferent de unghiul de vedere. Iaca taman soţul s-a găsit s-o contrazică: „Mie îmi plac picioarele Ilincăi. Este foarte feminină”, pentru ca apoi să se resemneze: „Nu mai mănânc mâine micul dejun. Oricum voiam să slăbesc”. Una peste alta, dacă te cerţi cu nevasta în direct le teveu îţi asumi riscurile... alimentare. Doi la mână, Pro Tv nu trage, te trage pe Roata neNorocului, dacă ai tupeul să calci strâmb pe la alte posturi tv. Micuţul Will ştie de ce. Păcat, că avea şi farmec şi umor!

Citit 1259 ori Ultima modificare Duminică, 20 Octombrie 2013 17:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.