Burlăciţa vrea să-l facă bărbat pe gălăţeanul Gabi Aur

Burlăciţa vrea să-l facă bărbat pe gălăţeanul Gabi Aur
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Eşti gelos? Ia cu frişcă! Multă treabă a mai avut Burlăciţa Andreea Mantea, joi seara! În primul rând a jucat X şi 0 cu un pretendent la inima ei… folosind drept tablă pătrăţelele de pe abdomenul acestuia, după ce i l-a uns cu ulei de bronzat. Iar în loc de pix, au folosit o boabă de strugure muşcată. Şi totul pe un iaht, în mijlocul oceanului. Asta n-a fost decât mezelic! Adevărata scenă fierbinte s-a petrecut la întâlnirea Burlăciţei cu stripperul concurent la inima sa. Andreea a vrut să afle până unde poate ajunge, şi era cât pe-aici să dea de capăt, după ce flăcăul s-a dezlănţuit: s-a dezbrăcat senzual până la chiloţii cu steagul Americii, i-a dansat sexy, a îmbrăcat-o în frişcă, şi-a folosit mâinile, trupul, degetele şi limba cu o abilitate îndelung practicată de a oferi plăcere clientelor, şi a încercat s-o înveţe să înoate în piscină. Şi în vreme ce Andreea mai avea un pic şi-şi pierdea şi costumul de baie, cum îşi pierduse şi rochiţa, concurentul cu care s-a pupat cu foc şi patimă în ediţia trecută tocmai îşi găurea pielea mâinii, tatuându-şi ditai paleaşca de trandafir. De dragul ei…

Cum avea să facă atunci când a aflat cu ce se îndeletnicea Andreea în timp ce el se tatua? „Un lache de la Flamingo Toys să-ţi ia chiloţii de Captain America, frichi-frichi, frişchi-frişchi, şi freacă-mă-n piscină! Dă-te cu Captain America al tău! Dacă nu mă interesa, îţi dădeam bani, ia încă două tuburi de frişcă! Unde linge altul, eu nu pup!”, s-a zburlit bărbatul. „Da’ nu l-am lins!”, s-a apărat Andreea, cucerită de criza de gelozie a bărbatului.

* A treia şansă. În vreme ce Burlăciţa experimentează fiori erotici cu alţii, cu gălăţeanul Gabi Aur face pe dăscăliţa. „Când mă uit la Gabi, îmi dau seama de ce l-am ţinut în concurs. Mi-am făcut din maturizarea lui un scop personal. Sufletul lui de băiat se poate transforma într-un suflet de bărbat pe care şi l-ar dori orice femeie!”, a spus Burlăciţa. „Am să mă-ntorc bărbat!”, ar putea fredona Gabi, în vreme ce a ajuns şi el la concluzia: „Îmi lipseşte doar o femeie care să mă înveţe de bine”.

CITEŞTE ŞI: Pătrate sexuale şi bărbaţi masochişti

Citit 2049 ori Ultima modificare Vineri, 01 August 2014 18:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.