Gălăţeanul Gabi Aur, în finala pentru inima „Burlăciţei”

Gălăţeanul Gabi Aur, în finala pentru inima „Burlăciţei”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cei care se tachinează se iubesc. Gabi Aur pe buzele Andreei Mantea, în mintea ei, în amintirile ei, în regretele ei lăcrimoase, şi în reproşurile pline de gelozie ale unuia dintre finaliştii. Între noi fie vorba, finala competiţiei pentru inima Burlăciţei i-a aparţinut mai degrabă lui Gabi Aur decât celor trei aleşi. Culmea, deşi tânărul a părăsit emisiunea acum o săptămână, el a monopolizat ediţia de joi mai mult decât a reuşit unul dintre competitorii rămaşi! Dar s-o luăm în ordine. Stimate mirese, ce-aţi face voi dacă v-aţi afla în faţa a două cereri de căsătorie neştiind cui să spuneţi „Da”? V-aţi convoca foştii iubiţi să le cereţi sfatul? Absurd, dar asta a făcut Andreea Mantea. I-a convocat în şedinţă pe foştii concurenţi să le ceară părerea despre alegerea finalistului. Şi dintre toţi, Andreea a avut cel mai lung schimb de replici şi tachinări cu Gabi. Deşi încerca să se ţină băţos, şi susţinea că s-a „dezîndrăgostit”, Gabi a recunoscut că „Inima mea este, în continuare la ea, probabil va rămâne acolo o perioadă. Am pierdut foarte mult şi din cauza mea. Nu am spus mereu ce am simţit”. E drept că şi Andreea abia aştepta să răspundă la tachinările lui Gabi, mărturisind la rândul ei „Gabi îmi este la fel de drag în continuare, dar sper că putem trece peste. Mi-aş dori ca el să ştie că a fost special pentru mine şi că în continuare îmi este drag şi că oricând, la orice oră, voi fi acolo pentru el. A fost greu să mă despart de el, dar nu ca atunci când te desparţi de un iubit, ci ca atunci când simţi că pierzi un prieten”. Şi după ce l-a fiert bine în suc propriu, i-a oferit trandafirul alb, al prieteniei dar şi al iertării pentru toate clipele ratate, dar amuzante, dintre ei.

* Părăsită la altar. După ce l-a lăsat pe „băiatul bun” cu genunchiul la podea şi inelul în mână, Andreea a fost la un pas să fie părăsită în faţa altarului de cel ales. Noroc că „băiatul rău” s-a răzgâdit. Şi cum tabloidele scriu deja că cei doi s-au despărţit, rămâne valabilă ultima declaraţie a lui Gabi către Andreea: „Caută-mă peste cinci ani, când îmi vine mintea la cap, dacă nu te măriţi între timp!”.

Citeşte şi:  Gabi Aur i-a pus Galaţiul la picioare Burlăciţei

Citit 1741 ori Ultima modificare Vineri, 22 August 2014 16:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.