Circul suprem

Circul suprem
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Foaie verde de bon-ton, Mazăre e faraon. După cum probabil aţi aflat, una dintre cele mai marcante figuri ale vieţi politice, în general, şi a PSD-ului, în particular, primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a transformat în weekend în faraon, jucând rolul lui Ramses al II-lea, unul dintre cei mai longevivi conducători ai Egiptului Antic. Având în vedere că Mazăre nu mai are cum să schmbe barca, fiind deja în PSD, probabil că acest show vine în ajutorul lui Liviu Dragnea, iniţiatorul legii traseismului politic. "Veniţi la noi, dragi primari şi consilieri, şi veţi fi precum Ramses. Iubiţi de sclavi şi adulaţi de fecioare", a fost mesajul subliminal al lui Mazăre Întâiul.

CITEŞTE ŞI: Sile, dă-le cu apă!

* Mizeriile se întorc pe micul ecran. Aflăm din comunicatul postat de Antena 1 că de azi se va da startul noului sezon al emisiunii "Acces direct". Iată cu ce se laudă anteniştii. "Luni, 1 septembrie, Simona Gherghe se întoarce în studioul celor mai tari exclusivităţi! “Acces Direct” revine la Antena 1, de la ora 17.00, cu cele mai tari subiecte ale momentului, cu dezvăluiri, informaţii în premieră si invitaţi cu povesti nebănuite", citim din presa tabloidă. “Abia aştept revederea cu prietenii noştri de acasă. Am avut o vacanţă frumoasă, în care m-am relaxat, dar acum suntem gata să ne întoarcem în casele telespectatorilor noştri fideli. Le promit că toate exclusivităţile le vor afla de la noi”, declară Simona Gherghe, gazda show-ului. Se întorc deci Clejanii, Mondialii şi mai ştiu eu ce alte personaje de maximă importanţă ale culturii româneşti. Şi eu, care habar nu aveam că emisiunea luase o pauză. Mi-e ruşine!

* Ştire scurtă. S-a terminat "Mireasă pentru fiul meu"! Fericire, lacrimi şi suspine. Sper că nu vom mai avea parte de un nou sezon.

CITEŞTE ŞI: Vai de căzătura mea!

Citit 1218 ori Ultima modificare Duminică, 31 August 2014 13:58

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.