Mireasă ingenuă, devoratoare de bărbaţi

Mireasă ingenuă, devoratoare de bărbaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Două foste iubite şi un testicul pierdut. Domnilor, am o provocare pentru dumneavoastră: cum v-aţi simţi dacă fostele iubite ar începe să povestească public că aveţi cu un testicul mai puţin decât v-a dat natura? Delicat, nu?! Ei bine, fosta soţie a fostului iubit al Oanei Zăvoranu – ce n-aţi priceput?! – i-a povestit Agentului VIP Cristi Brancu trista poveste a testiculului extirpat al tatălui copilului ei. Clar, aveţi nevoie de o schemă clară, pusă pe tablă, ca să pricepeţi speţa. Concret, Oana Zăvoranu a povestit la televizor cum fostul ei iubit, Alex, şi-a pierdut una bucată testicul. Faptul a fost confirmat şi de fosta soţie a lui Alex, care, printre altele i-a dăruit şi un copil. Tânăra a povestit că nu din vina ei s-a petrecut nenorocirea, aşa cum au acuzat-o rudele bărbatului: că nu şi-a îndeplinit îndatoririle de soţie, şi de la atâta nefolosire, testiculul „s-a uscat şi-a căzut”. E adevărat, însă, că în ultima parte a relaţiei lor au trăit mai degrabă ca frate şi soră decât ca un cuplu. Bărbatul a ignorat o infecţie şi durerile asociate ei până când a fost prea târziu. Dincolo de mesajul clar: domnilor, nu ignoraţi durerile de sub centură că s-ar putea să ajungeţi la cuţit, mă întreb ce bărbat, persoană publică sau nu, şi-ar dori să se afle lumea despre el că e mai puţin întreg… în zona prohabului. Până la coadă, dacă tot ştim câţi spermatozoiţi produce Viorel Lis, de ce n-am şti şi câte testicule a numărat Oana Zăvoranu în ultima relaţie amoroasă…

* Înşelată cu cea mai bună prietenă. Denisa Botcari a reuşit, într-o singură vară, să alinieze în alcovul ei cam toţi masculii cu notorietate de prin peisajul monden şi s-a impus ca „devoratoare de bărbaţi”. Ei bine, am aflat de la „Răi, da buni”, că, înainte de a fi o „maratonistă”, Denisa a fost înşelată de viitorul ei mire cu cea mai bună prietenă a ei. Avea 17 ani, rochia de mireasă în dulap, nunta arvunită, şi câteva luni până la marele „Da” când l-a văzut pe ginerică sărutând-o cu foc pe cea mai bună prietenă a ei. Şi dacă tot avea costumul de mire pregătit şi nunta stabilită, bărbatul s-a însurat. Cu cea mai bună a prietenă a Denisei, desigur.

CITEŞTE ŞI: Părăsit, bătut şi abandonat. La patru anişori

Citit 1133 ori Ultima modificare Joi, 16 Octombrie 2014 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.