Moarte şi circ cu dr. Bacalbaşa şi Oana Zăvoranu

Moarte şi circ cu dr. Bacalbaşa şi Oana Zăvoranu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Încalecă şi du-te! Mărturisesc, i-am dat dreptate preşedintelui judeţului, Nicolae Bacalbaşa, invitat sâmbătă seară, la România Tv, să comenteze telenovela funerară a familiei Zăvoranu. Politicianul a remarcat că vechea formulă „pâine şi circ” a devenit „moarte şi circ”. Aflând că mama naturală a Mărioarei Zăvoranu, care a abandonat-o într-un tren atunci când ar fi trebuit să aibă grijă de ea, nu a fost lăsată să-şi vadă fiica pe năsălie, în cimitirul privat al Oanei Zăvoranu, dr. Bacalbaşa a trăit o revelaţie: „Dom’le, eu mă dezvolt cultural aici, la dumneavoastră, şi aflu tot felul de noţiuni absolut noi pentru mine. De exemplu noţiunea de mamă naturală! De tată natural – încalecă şi du-te! – am auzit! De mamă naturală, nu! Pe urmă apare cimitirul care nu mai este un spaţiu public, ci este un spaţiu privat unde îţi faci jocurile! Este mare lucru să ştii să mori cu demnitate, şi extraordinar de mult ca să nu fii utilizat şi manipulat şi după moarte!”, a remarcat Bacalbaşa.

* Diagnostic? Moderatorul emisiunii i-a cerut medicului gălăţean un diagnostic pentru Oana. Replica lui Bacalbaşa a fost cu dus-întors: „Singurul comentariu care se poate face în spirit naţional sau, mai exact antinaţional, este «Bă, mâncaţi-aş!» Sub semnul lui «Bă, mâncaţi-aş!», noi acum facem o emisiune profund antiromânească, dacă asta ar fi România, înseamnă că o să dispărem de pe hartă! Sigur că această fată (Oana n.r.) este frumoasă în măsura în care nu se scrijeleşte, urâţeşte, şi are particularităţi psihice şi psihologice accentuate, problema este de ce aceste lucruri devin o preocupare naţională majoră? În momentul în care devin o preocupare naţională majoră, atunci se produce un lucru grav şi cu noi toţi. Esenţial este îndemnul cristic cu piatra – să nu judecăm pe nimeni şi să nu fim noi cei care dăm cu piatra în situaţia în care am făcut lucruri condamnabile pe care le ştim”, a spus Bacalbaşa.

 Adevărul este că doar preşedintele judeţului era autoritatea competentă să dea diagnostice şi să comenteze moartea şi circul fără zăvoare.

Citeşte şi: „Pentru artă şi popor, eu chiloţii mi-i cobor!”

Citit 3602 ori Ultima modificare Duminică, 19 Aprilie 2015 19:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.