Cum să baţi Poarta Sărutului în cuie?

Cum să baţi Poarta Sărutului în cuie?
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Strigător la cer. Recunosc, am rămas holbându-mă ca viţeluşa la poartă nouă când am văzut, acum câţiva ani, poza cu CRBL întins pe pământ, cu faţa în sus, ţinând între picioarele desfăcute Coloana Infinitului, ca pe o erecţie supradimensionată. Atâta l-a dus cerebelul, mi-am zis când mi-am revenit din uluire. Poza, din fericire, nu a dăunat cu nimic operei brâncuşiene, ci doar a stârnit, la vremea ei, o furtună de discuţii pro şi conta. De ea mi-am amintit deunăzi, când am aflat de la Dragoş Pătraru, la „Starea Naţiei”, că nişte „glumeţi” au bătut Poarta Sărutului în cuie. Da, şi mie mi s-ar părea un sacrilegiu dacă respectivele cuie n-ar sta şi acum înfipte în Poarta Sărutului, atinse de vreme, lepădând, de la ploi şi zăpezi, câte o dâră de rugină.

"Două cuie, două paie, ia Brâncuşi-ul la bătaie", titra TVR1. "Daunele care s-au produs prin baterea lor sunt de natură mecanică. Din păcate, tot timpul avem ceva de descoperit în sens distructiv la opera lui Brâncuşi. Orice agresiune afectează opera şi încarcă negativ istoricul monumentului", explică specialiştii.

"Fantastic, nu? Ăştia suntem, fraţilor! Suntem inepuizabili când e vorba de stricat. Ce-i drept, Poarta Sărutului este şi un mediu propice românismelor. Adică ştim bine că monumentele lăsate libere în natură sunt expuse vandalizării! Dar cuie, frate, cuie?! Bine că n-au prins şi un lanţ în acele cuie, iar de lanţ să lege un câine care să păzească, desigur, Poarta Sărutului. Iar mai departe, în părţile laterale, să monteze românii şi un gard al sărutului, păi ce rost are o poartă fără gard? E ilogic, nu?" comenta, pe bună dreptate, Pătraru.

* Poate se usucă şi cad. Cert este că nu se ştie cine şi când a reuşit să bată cuiele în Poarta Sărutului, se bănuieşte că s-ar fi întâmplat pe vremea lui Ceauşescu. Partea proastă este că, dacă ar fi scoase, e posibil să se spargă piatra monumentului, aşa că au fost lăsate acolo, ca schijele în trupul răniţilor de pe front. Cine ştie, poate se usucă şi cad singure…

Citit 1476 ori Ultima modificare Joi, 05 Mai 2016 18:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.