Da' concertu', dom'le, cât e concertu'?

Da' concertu', dom'le, cât e concertu'?
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Florin Salam s-a întors în ţară, după o perioadă de absenţă, dar nu pentru a susţine din nou concerte, aşa cum sperau cei de îl ascultă cu orele, la câte un live pe barosăneală. Nu, omul a venit, simplu, pentru a-şi vedea familia, dar a fost luat pe sus cu cameră şi microfon, încă de la aeroport. "Pentru mine aţi venit? Pe mine mă aşteptaţi? De ce?", a spus manelistul. Ei, cum adică pentru ce? S-or fi săturat şi ei de silicoane, acid hialuronic, chestii din astea. Nu în fiecare zi vine un manelist în ţară. "Mă aşteaptă Europa, aşa că stau doar o zi", a mai explicat Florin Salam. Păi, drum bun!

* "M-am mirat când am auzit că tariful la taxi e tot 1,39 lei pe kilometru. Ştiu că taximetriştii muncesc din greu", a zis Udrea, pentru un post de televiziune în faţa DNA, nu înainte de a spune că cel care a adus-o la sediul Direcţiei Anticorupţie o va vota. Săraca, de când a fost la închisoare vede toate neajunsurile din ţară. Ba că sunt condiţii grele "la răcoare", ba că taximetriştii o duc greu, ba că străzile sunt proaste, ba că presa e controlată de putere. Of, dar cât a fost acolo, sus, a ascultat de replica aia, nu? "Ciocul mic, acum noi suntem la putere!". Fir-ar mama ei de politichie...

* Cât e concertu', domnu'? Asta ar fi fost o întrebare foarte bună pentru Carla's Dreams, trupă care de Revelion va cânta pe un tarif impresionant. După ce suma iniţială, de 26.000 de euro, li s-a părut prea mică artiştilor moldoveni, renegocierea a ridicat tariful la, fiţi atenţi, 40.000 de euro, pentru o cântare care nu va dura mai mult de o oră. Că, să fim serioşi, or vrea şi oamenii să bea o şampanie, să mănânce o sărmăluţă, ceva acolo. Şi când te gândeşti că mă luam de Delia că cere bani mulţi la cântări. Deh, a avut solistul de la cine să înveţe, că doar stă lângă Delia la masa juriului XFactor. Delia, fii atentă, dacă îţi iei şi un backing vocal pe minimul pe economie, poţi să ceri şi tu vreo 45.000 euro. Că doar ce mai sunt banii pe bilete în ziua de azi?

Citit 1099 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Noiembrie 2016 15:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.