Gălăţeanca Maria, scorpia îmblânzită în Thailanda

Gălăţeanca Maria, scorpia îmblânzită în Thailanda
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Casă de piatră! Frumoasă şi ingenuă ca o mireasă în prima noapte de pasiune cu alesul inimii, în rochie albă perfect transparentă, cu lacrimi de perle pe frunte şi ochii plânşi strălucind la lumina focului, a îngenuncheat la picioarele iubitului şi l-a cerut de bărbat. Mai să n-o recunosc pe gălăţeanca Maria, ghem de aroganţă, mofturi, fiţe şi arţag pe „Temptation Island – Insula Iubirii”, mai îmblânzită decât scorpia lui Shakespeare! Bietului Cosmin, iubitul la fel de gălăţean ca şi ea, nu-i venea să-şi creadă ochilor şi urechilor văzând-o pe cea care sistematic în reproşa „Eu nu m-am despărţit pentru că am sperat că te vei schimba în bine!”, cerându-i iertare pentru toate zilele şi nopţile fripte pe care i le-a făcut din plin. Şi chiar Maria care îi tot scosese ochii că „M-ai cerut în căsătorie ca să scapi de gura mea!”, îl cerea acum de bărbat, promiţându-i că e o nouă Maria, bună, blândă şi iubitoare. Ce s-a întâmplat? Tânăra a înţeles că de fapt din cauza comportamentului ei bărbatul şi-ar putea lua lumea-n cap şi, speriată să nu-l piardă, l-a cerut în căsătorie. Iar Cosmin a acceptat. Fericiţi, au părăsit Thailanda, dornici să-nceapă o viaţă nouă!

Citit 2054 ori Ultima modificare Vineri, 16 Iunie 2017 18:09

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.