Filiala locală a Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR) solicită o dezbatere pe teme economice, la care să participe, în special, cei 16 deputaţi şi senatori gălăţeni, dar şi reprezentanţi ai mai multor societăţi comerciale. Gheorghe Tiber, preşedintele CSDR Galaţi, a înaintat o adresă Instituţiei Prefectului, în care a cerut reprezentantului Guvernului în teritoriu să invite parlamentarii de la malul Dunării la o şedinţă a Comisiei de Dialog Social. ...
Statutul ziaristului în societatea de astăzi a fost una dintre temele de dezbatere a membrilor Comitetului Director al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), la întâlnirea din 12-14 iulie, de la Prundeni - Râmnicu Vâlcea. În prezenţa lui Doru Dinu Glăvan, preşedintele UZPR, şi a altor invitaţi, ziariştii au adus în discuţie modul cum este privită în ţara noastră profesia de ziarist, în raport cu celelalte profesii liberale de „creaţie şi utilitate public ...
* În România, unul din şapte tineri abandonează studiile, în timp ce unul din patru tineri este şomer Tot în ţara noastră, jumătate dintre familii trăiesc în sărăcie *  „Sistemul din România este şubred şi stă prins în pioneze”, a reclamat, la Galaţi, Dumitru Costin, preşedintele BNS la nivel naţional Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a fost prezent, ieri, la Galaţi, unde a organizat o dezbatere în cadrul proiectului „Caravana Cari ...
Vicepremierul Liviu Dragnea insistă că proiectul va duce la scăderea birocraţiei, simplificarea aparatului administrativ şi creşterea absorbţiei fondurilor europene Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a fost joi la Galaţi pentru o dezbatere legată de proiectul regionalizării. Potrivit propriei declaraţii, el a iniţiat seria dezbaterilor în ţară pentru a puncta ce înseamnă regionalizarea, de ce este importantă pentru ...
"Cei care conduc Galaţiul şi Brăila au două variante: să lucreze separat şi să perpetueze o competiţie veche între Brăila şi Galaţi sau să-şi unească interesele pentru interesul comun, al comunităţilor", a declarat pentru "Viaţa liberă" vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Domnule viceprim-ministru, în primele discuţii despre regionalizare v-aţi referit la un binom Brăila-Galaţi. Mai este el valabil şi ce înseamn ...
Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, este aşteptat, joi, la Galaţi, pentru a participa la o dezbatere pe tema regionalizării. Evenimentul, organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va avea loc la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, iar la dezbatere vor participa, pe lângă delegaţi de la Centru, o serie de parlamentari, Emanoil-Cătălin Bocăneanu – prefectul de Galaţi, primarul Marius Stan, Nico ...
Indiferent din ce regiune vom face parte, dacă Tulcea şi Constanţa ne vor fi sau nu alături pe harta regionalizării, avem o şansă unică de-a îndrepta ceea ce nu reuşim să facem de 20 de ani încoace: să creăm o zonă de dezvoltare împreună cu Brăila. Iată motivul pentru care îi acordăm o bilă albă primarului municipiului Galaţi, Marius Stan, pentru că are de gând să-i întrebe pe gălăţeni, într-o dezbatere publică, dacă sunt sau nu de acord cu înfiinţarea Asocia ...
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor organizează astăzi, începând cu ora 18.00, în Aula „Virgil Madgearu”, o dezbatere cu tema „Fără cărbune - spune NU termocentralei pe cărbune din Galaţi". La dezbatere vor participa studenţi din cadrul facultăţii, dar şi cadre didactice. În timpul dezbaterii va fi proiectat filmul „Stop Enel a Cicitavecchia”. ...
Deşi l-a deranjat faptul că n-a fost invitat la întâlnirea IMM-iştilor gălăţeni cu ministrul Maria Grapini, deputatul PDL Mircea Toader, membru în Comisia de Industrie şi Servicii, nu le va plăti poliţa afaceriştilor gălăţeni. Dimpotrivă, îi aşteaptă joi, la Grădina Botanică, la o dezbatere privind politica PDL pentru stimularea şi protecţia mediului de afaceri, întrunire la care au fost invitate cele mai importante patronate din România, fiind purtate discuţii cu nume ...
* Taxele aferente imobilelor de pe 91 de străzi din Galaţi vor creşte de la anul * Zona Arcaşilor ar putea trece în zona de impozitare C * Străzile Florilor, Secerei şi Cometei ar putea face un salt uriaş din Zona C direct în "divizia" A Gălăţenii care locuiesc pe 91 de străzi ale oraşului ar putea plăti, începând din anul fiscal viitor, impozite mai mari. Motivul? Respectivele artere ar putea fi încadrate, cu votul Consiliului Local, într-o clasă superioară. Excepţie fa ...
Pagina 9 din 10