Protest spontan contra reorganizării ANAF

Marți, 26 Februarie 2019 12:40 | Publicat în ECONOMIE
Zeci de salariaţi ai Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi şi ai Direcţiei Regionale Vamale Galaţi au întrerupt spontan lucrul, astăzi, în semn de protest faţă de desfiinţarea direcţiilor generale regionale, printr-o lege elaborată de Ministerul Finanţelor privind reorganizarea ANAF. Oamenii se tem că foarte mulţi dintre angajaţii direcţiilor regionale vor fi mutaţi în alte judeţe fără să li se acopere nicio cheltuială (cazare, masă, transport), iar ...
UPDATE | Mai mulţi angajaţi ai Spitalului de Boli infecţioase din Galaţi au întrerupt lucrul şi au protestat în faţa unităţii medicale. Angajaţii, infirmiere şi asistente medicale, au decis să facă acest lucru din cauză că sunt nemulţumiţi de salariile încasate. Aceştia susţin că au luat în mână mai puţin ca în lunile trecute, deşi li s-au mărit salariile. „Am încasat mai puţini bani decât în luna februarie, când am muncit mai puţin. Am primit cu aproximativ ...
RETROSPECTIVĂ | Luni, 22 ianuarie 2018, pe platforma Combinatului Siderurgic gălăţean ArcelorMittal a avut loc un nou protest spontan, la numai şase zile după acţiunea similară de marţea trecută. Oamenii sunt nemulţumiţi de oferta salarială a administraţiei în cadrul negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă, mult prea mică faţă de solicitările sindicatului Siderurgistul AMG. Acest nou protest din combinatul gălăţean a început la ora 11,00, în faţa clădirii ...
Aproximativ 20-30 de angajați ai Calorgal, care provin din producție, au întrerupt, vineri, lucrul, timp de câteva ore, nemulțumiți că se confruntă, din nou, cu întârzieri la plata salariilor. Muncitorii au părăsit punctele termice din mai multe zone ale orașului și au mers la sediul societății pentru a cere conducerii Calorgal banii care li se cuvin, potrivit unor surse. Oamenii au spus că refuză să mai intervină în cazul avariilor care se produc la rețeaua de distribuție ...

PROTEST spontan la ArcelorMittal Galaţi

Sâmbătă, 09 Decembrie 2017 00:03 | Publicat în ECONOMIE
Cresc tensiunile pe platforma siderurgică. Peste 300 de siderurgişti s-au adunat vineri dimineaţă, la ora 10,00, într-un protest spontan faţă de intenţia administraţiei combinatului gălăţean de a include negocierile legate de transferul taxelor sociale de la angajator la salariat în cele legate privind contractul colectiv de muncă pentru anul viitor. După Şantierul Naval Damen, a venit rândul celui de-al doilea mare pilon al industriei gălăţene, ArcelorMittal, să se confrun ...

PROTEST spontan la Finanţele Publice din Galați

Miercuri, 03 Mai 2017 13:30 | Publicat în Prima Pagina
Câteva zeci de angajaţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi au participat, miercuri dimneaţă, 3 mai, la un protest spontan, desfăşurat în faţa clădirii AJFP de pe strada Brăilei. Întreruperea lucrului a fost făcută - spun reprezentanţii protestatarilor - în semn de sprijin faţă de colegii lor din sindicatul „Sed Lex”, aflaţi în pline negocieri, la Bucureşti, pe marginea Legii salarizării. „Solicităm alinierea salariilor cu cele din centrală, p ...
Vineri, în jurul orei 11,00, grefierii din instanţele gălăţene au întrerupt lucrul şi au început un protest spontan, nemulţumiţi de faptul că sunt obligaţi să muncească foarte mult, fără ca salariile să reflecte acest lucru. „Am întrerupt lucrul pentru că suntem foarte nemulţumiţi. Eu personal mă simt jignită şi umilită de atitudinea care o au guvernanţii şi cei din Ministerul de Justiţie. Noi cerem să se mărească schemele de personal. În 2012, când s-a decis ...
Peste 300 de studenţi din toată ţară, veniţi la Galaţi în cadrul celui mai important eveniment al anului studenţesc din România, au protestat, vineri, 12 august, pe străzile oraşului nostru. Tinerii, membri ai organizaţiilor studenţeşti din cadrul Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România au hotărât să le răspundă astfel politicienilor din Galaţi, care le-au ignorat invitaţia la de a dezbate principalele probleme din Educaţie. „Am ieşit în strad ...
Angajaţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Galaţi au întrerupt marţi, 7 iunie, timp de o oră, munca, în semn de protest. Oamenii şi-au arătat astfel nemulţumirea faţă de salariile mici pe care le încasează pentru o muncă destul de importantă şi riscantă. „Cel mai mic salariu în plată, 913 lei, bani în mână, pentru un comisar superior asistent, iar cel mai mare, am ales o persoană care este în pragul pensiei, 1.800 de lei. Vorbim de comisari care fac munc ...
Bilă albă conducerii Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, care a obligat Consiliul Judeţului să desfiinţeze padocul ilegal de maidanezi de la Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele. Locul câinilor fără stăpân nu este nici la Zoo şi nici în Grădina Botanică, iar legea trebuie respectată, indiferent de titulatura instituţiei sau a persoanei care ia anumite decizii. Bilă neagră politicienilor Galaţiului care şi-au bătut din n ...
Pagina 1 din 2