Spectacol caritabil. Distracţie şi solidaritate cu copiii cu autism

Spectacol caritabil. Distracţie şi solidaritate cu copiii cu autism
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism (APCA) Galaţi organizează cea de-a IV-a ediţie a spectacolului caritabil "Albastru e culoarea mea", duminică, 5 mai, de la ora 18,00, la Sala Sporturilor.

Pe scenă vor urca artişti recunoscuţi pe plan local şi naţional, astfel că programul se anunţă divers, cu muzică, dans, teatru şi momente surpriză pregătite de organizatori. Atât spectatorii cât şi artiştii vor purta un accesoriu de culoare albastră, în semn de solidaritate cu această cauză specială, a recuperării şi integrării copiilor cu autism.

Un moment cu totul special va fi oferit în deschiderea spectacolului de trupa "Curcubeu" formată chiar din micuţii luptători din APCA Galaţi, care vor urca pe scenă, alături de părinţi şi voluntari ai asociaţiei. Spectacolul are şi un scop caritabil, fondurile strânse fiind destinate susţinerii activităţilor derulate la "Căsuţa Curcubeu - Centru multidisciplinar de intervenţii specializate în autism - APCA Galaţi", locul unde copiii cu autism şi familiile lor beneficiază de sprijin constant în întreg procesul de recuperare şi integrare.

Vor urca pe scenă Alexandra-Maria Lupoae, Şcoala de Film şi Televiziune Galaţi, Ansamblul Folcloric "Doiniţa Covurluiului", Ansamblul Artistic "Olympos", Marili Galaţi, Academia de Dans Fantezia, Sorina, Custură Ştefania, Oana Chiriac, Lorena Enache.

Biletele, în valoare de 20 lei, pot fi cumpărate de la sediul APCA Galaţi (strada Maior Iancu Fotea nr. 46), prin intermediul colaboratorilor şi la intrare.

Citit 1253 ori Ultima modificare Joi, 02 Mai 2019 17:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.