”Gustul puterii”, un film despre istoria apropiată

”Gustul puterii”, un film despre istoria apropiată
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

În cadrul proiectului KineDok, va fi proiectat astăzi, de la ora 18,00, la Muzeul de Artă Vizuală, filmul "Gustul puterii" (Slovacia, Cehia, 2017), cu regia şi scenariul semnate de Tereza Nvotová.

Într-un stil alert, filmul Terezei Nvotová urmăreşte cronologia ascensiunii lui Vladimír Meciar, o figură carismatică a anilor ’90, de la statutul de avocat într-un oraş de provincie la cel de prim-ministru al Slovaciei. Urmărindu-şi personajul care traversează momente cruciale din istoria regiunii, precum ruperea Cehiei de Slovacia, şi atingând teme istoric-sensibile, precum utilizarea în scop politic a arhivelor securităţii, "Gustul puterii” va părea dureros de familiar celor care vin cu experienţa trăită a anilor ’90 (şi nu numai), aducând în acelaşi timp suficiente detalii savuroase pentru o vizionare extrem de agreabilă.

Tereza Nvotová (n. 1988, Slovacia) este o regizoare, scenaristă şi actriţă stabilită în Praga. A studiat la FAMU şi este absolventă a masterului de regie de film. Primul său documentar de lungmetraj, "Take it Jeasy!”, a avut premiera la Jihlava International Documentary Film Festival, iar lungmetrajul său de debut în ficţiune, Filthy (2017), a avut premiera la IFF Rotterdam. A regizat documentare TV pentru canale de televiziune publică din Cehia şi Slovacia şi HBO.

Citit 1373 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Iunie 2019 19:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.