Exponatul lunii septembrie la Muzeul Judeţean de Istorie "Paul Păltănea" este dedicat unei reprezentări inedite despre Războiul de Neatârnare! Este vorba despre o farfurie decorativă cu scene din Războiul de Independenţă a României, din 1877-1878. Microexpoziţia este organizată de cunoscutul muzeograf Elena Ingrid Bahamat.
Pentru gălăţeni, războiul care a dus la recunoaşterea statului nostru, Regatul României, înseamnă şi amintirea celor, 15 eroi ai Regimentului 11 Siret, printre care şi un preot, care au înnroşit câmpurile de luptă în ´77, la Plevna şi la Griviţa.
Expoziţia este deschisă la Muzeul "Casa Cuza", din str. Al. I. Cuza nr. 80, până pe 30 septembrie, cu program de miercuri până duminică, între orele 10,00 şi 18,00.