Remember. Camille Saint-Saens (1835-1921)

Luni, 09 Octombrie 2023 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Camille Saint-Saens s-a născut la Paris, pe 9 octombrie 1835. S-a remarcat ca pianist, compozitor, organist, dirijor și critic muzical. Cunoscând notele înainte de a învăța să citească, la vârsta de 5 ani compunea prima sa piesă, iar la 10 ani a susținut primul recital. Din acel moment nu va mai părăsi pianul, devenind unul dintre virtuozii desăvârșiți ai acestui instrument, la 11 ani susținând primele sale concerte. În 1849 a intrat la Conservatorul din Paris, pe care l-a a ...

LOVITURA (XI)

Luni, 09 Octombrie 2023 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Iată, au trecut cinci ani de la naştere. Am ajuns la șaizeci și cinci. Da, am șaizeci și cinci... şi o soră, Elena, în primul an de viaţă. Este foarte cuminte. Nu plânge. Şi mi se pare suspectă, mai ales că eu am boncăluit un cincinal. Iată, încep să vină portăreii şi trimişii "speciali" pe la porţile oamenilor. Vin zâmbind mefistofelic, adică rânjind. Vin să convingă gospodarii să se treacă şi să-şi dea averea, indiferent că-i mare sau mică, la Gospodăria Ag ...

ZARURILE au fost ARUNCATE (sine qua non)

Luni, 09 Octombrie 2023 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția "Cele mai simple poezii rămase tablou" (!) cu picioarele în prăpastie şi cu sufletul pe mal,citeşti "Crimă şi pedeapsă"... și crezi că se poate –domnul Raskolnikov admiră salcâmii a ultima oarăşi zice patru cuvinte: zarurile au fost aruncate (!) (!) cu sufletul în prăpastie şi cu picioarele pe mal,citeşti "Idiotul"... pe-nziuate şi pe-nserate –prinţul Mîşkin rupe şi mănâncă flori de salcâmşi spune cinci cuvinte: zarurile nu au fost aruncate (!) ( ...

Apă în loc de carburanți, la o stație MOL

Sâmbătă, 07 Octombrie 2023 12:25 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O staţie de carburanţi MOL din municipiul Roman a fost închisă temporar de comisarii Comisariatului Judeţean de Protecţie a Consumatorilor (CJPC) Neamţ după ce mai mulţi şoferi au reclamat, vineri, că au alimentat cu apă în loc de benzină sau motorină, informează Agerpres. "Am solicitat documentele şi procedurile care stau la baza activităţii de comercializare a carburanţilor pentru a stabili circumstanţele care au cauzat acest incident şi pentru a ne asigura că măsurile ...
Mișcarea islamistă Hamas a lansat sâmbătă cel mai mare atac asupra Israelului din ultimii ani, într-un asalt surpriză care a combinat luptători înarmați care au traversat gardul de demarcație cu un baraj masiv de rachete lansate din Fâșia Gaza. Sirenele de avertizare au răsunat în sudul și centrul Israelului, inclusiv în Ierusalim, iar armata israeliană a anunțat că se află pe picior de război și mobilizează rezerviști. Benjamin Netanyahu a convocat o reuniune de urgen ...

Anatomie interactivă. Primul muzeu al corpului uman

Sâmbătă, 07 Octombrie 2023 15:25 | Publicat în SOCIETATE
V-ați întrebat vreodată cum ar fi să vă plimbați prin corpul uman, la propriu, pentru a înțelege cu adevărat ce se întâmplă în fiecare moment în organismul vostru? Poate că sună ca fiind o chestie SF, dar e un scenariu cât se poate de real. Primul muzeu de anatomie umană unde vă puteți plimba, la propriu, prin corpul uman a fost deschis în Olanda. Muzeul "Corpus" se află în provincia Oegstgeest din Olanda, la aproximativ 45 de kilometri de Amsterdam. A fost deschis în an ...
Gălăţeanca Mariana Berechet, artistă a Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”, a strălucit, vineri seara, pe scena emisiunii „Vocea României”, la Pro Tv. Tudor Chirilă şi perechea Horia Brenciu şi Theo Rose au revendicat-o în echipele lor. Pentru a fi sigur că nu pierde, Tudor Chirilă l-a blocat pe Horia Brenciu. „Am venit ca să mă bucur! Deci vreau să mă bucur, pur şi simplu, de această experienţă! Fetiţa mea s-a bucurat: «Mami, mami, abia aşt ...

Profesorul Cristian Calude, un reper pentru elevi și studenți

Duminică, 08 Octombrie 2023 09:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Miercuri, la Galați,  profesori din învățământul preuniversitar și universitar gălățean, câteva sute de elevi ai Colegiului Național "V. Alecsandri" și mai multe zeci de studenți ai Facultății de Inginerie din Galați s-au bucurat de întâlnirea cu un savant, profesorul Cristian Calude. Plecat de pe meleagurile gălățene și ajuns în elita matematicii și informaticii mondiale, elevul de odinioară al L.V.A. i-a încântat pe cei aflați în amfiteatre prin statura intelectu ...
După cum probabil că ați aflat, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost majorat la 3.300 de lei, începând cu data de 1 octombrie 2023. În acest context, directorul executiv al Casei Județene de Pensii (CJP) Galați, Ana Denis Aramă, face câteva precizări referitoare la implicațiile pe care le are această majorare. Astfel, baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale pentru asigurații care au încheiat contracte de asigurare socială în baz ...

Vot favorabil pentru proiectul legii pensiilor speciale

Marți, 10 Octombrie 2023 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Comisiile juridică, muncă, apărare şi constituţionalitate ale Senatului au adoptat, marţi, raportul de admitere pentru proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, informează news.ro. Iniţiativa legislativă ar putea intra la vot în plenul Senatului programat miercuri. Toate amendamentele USR au fost respinse. În schimb, unul dintre amendamentele adoptate de către comisii hotărăşte că judecătorii, procurorii, judecă ...