(!) cu mâinile prin luturi de oale şi de casă,
cu ochii dinspre zare, tocmai luându-şi sama,
cu glasul din/spre cântec, senină şi frumoasă -
mi-a spus întotdeauna: si vis amari, ama (!)
(!) desigur, nu e vreme de "alt fel", nu e vreme
de "nu", de "mai încolo", de "ce", de "nu se poate" -
nu-i timp de aşteptare, nu-i timp de anateme,
chiar dacă sunt şi-atâtea iubiri nevertebrate (!)
(!) nu-i timp de dat afară când văd câtă răbdare
aşează-ntru iubire de păsări şi de plante -
nu-i vreme unde verbul să ceară conjugare
la timpu-n care-acestea le pier pe celelalte (!)
(!) totu-i de spus acuma, totu-i de-adus încoace,
totu-i de dat spre suflet, aşa, cum zice mama -
parcă o văd şi astăzi - printre război şi pace -
strigând în urma-mi, blândă: si vis amari, ama (!)
