Noi întreruperi de curent în Galați

Noi întreruperi de curent în Galați
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sucursala Galați a companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) anunță, pe site-ul propriu, întreruperi programate ale furnizării energiei electrice în trei localități din județul Galați.

Marți și joi, 14 și 16 martie, „victimă” a întreruperilor va fi satul Matca, câte opt ore pe zi, în intervalul 8,30-16,30. În aceleași două zile ale săptămânii, se va opri curentul și în satul Cișmele din comuna Smârdan (zona Stadion spre valea satului, străzile George Coșbuc, Ion Creangă, Liviu Rebreanu), de la 8,30 la 15,30.

La mijlocul săptămânii, miercuri, 15 martie, timp de opt ore, se oprește curentul electric și în satul Șerbănești (comuna Liești), de la 8,30 la 16,30.

În săptămâna 20-24 martie se pregătește și municipiul Galați, cu întreruperi anunțate pe Drumul Viilor și Constantin Levaditti.

Citit 1082 ori Ultima modificare Duminică, 02 Aprilie 2023 14:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.