Am mai văzut copacul acesta: era plin de păsări;
am mai văzut oamenii aceştia: erau plini de păsári;
am mai văzut trenul acesta: nu era indiferent,
nu trecea ca glonţul prin gări!
Am mai văzut femeia aceasta: purta pălărie şi malacof,
îndrăgostiţii picau fulgeraţi la picioarele ei,
zâmbetul era lege, nu se descoperise indiferenţa...
doar şapte cercuri crescuseră la tei!
Am mai văzut bărbatul acesta: era plin de ochi albaştri,
făcea o fântână, făcea două fântâni,
murmura o doină cu patru boi şi un car,
şi era foarte murdar de pâine pe mâini!
Am mai văzut fântâna aceasta: stătea lângă salcia grea
de cuiburi şi vrăbii, cerul era liber deasupra şi în apă,
oamenii îl scoteau în ciuturi şi îl duceau acasă,
şi pricepeau ce trebuie să priceapă!
Am mai văzut copilul acesta...cred că şi el m-a văzut...
eram în gara aceea plină cu lacrimi şi moarte,
erau păsări şi păsári fără număr...
începea plecarea şi începea indiferentul departe!
Acum nu mai văd nici una din toate acestea...
doar mi le amintesc...şi, din când în când, le mai strig...
teiul abia mai înfloreşte sub greutatea cercurilor...
şi copilul de atunci abia mai duce acum atâta nimic!
