Când luna ceasta-i craniul unei bestii,
pământul cesta-i tigva unui prost...
şi nu-i va fi să fie-ntotdeauna
cum niciodată este nu a fost!...
Eram când este se zicea că este
şi se bătea cu pumnu-n piept: eu sânt!...
şi mă uitam: pământul n-avea lună,
iar luna, bleaga, nu avea pământ!
El nu avea, ea nu avea... şi totul
avea nimic, nimicul avea tot...
eu sânt! eu sânt! bigbang!... unu la unu
şi împreună-n marele ne/tot!
Când sânt scâncea şi s-auzea că este,
este-ncepea să fie un era...
cum e o dată cam ca nici o dată,
cum astfel în de-a pururi (nu)-i aşa!
Mă uit la nu-i şi-l văd aşa cum este,
mă uita la este şi îl văd cum nu-i...
la tot şi la nimic: plus/minus... gata...
începe iar: (al, a, ai, ale) cui?!...
Haihui frumos e craniul unei bestii
soră cu tigva unui prost haihui...
văd (chiar acum): a fost încă mai este,
văd cum nu este (chiar acum) nici nu-i!
