Fenomen cu zece la singurătate,
zece la citire, zece la candoare,
zece la respectul faţă de tăcerea
celei care cântă în amurg... şi moare!
Fenomen cu fustă şi cu ochi albaştri,
cu hap/sâni ca două portocale crude,
arie din sfânta operă a pâinii
care-n fiecare clipă se aude!
Fenomen cu zece chiar şi la iubire,
şi la ne/răbdare pentru toţi şi toate,
şi la iertăciune, şi la-ngăduinţă...
fenomen cu zero la greşeli/păcate!
Fenomen cu braţe lungi până la mine,
lungi până departe, tocmai până unde
stă apropierea clipei care strigă...
însă nimeni, nimeni, nimeni nu răspunde!
Da, distinsă doamnă... am şi lumânare,
am şi vin de paos, am şi boţ de turtă...
am deschis ograda, sufletul şi casa,
poate vii degrabă... veşnicia-i scurtă!
