Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

Populaţia României a CRESCUT, în luna august. AFLĂ cu cât suntem MAI MULŢI

Sâmbătă, 11 Octombrie 2014 05:00 | Publicat în SOCIETATE
Populaţia României a crescut, în august, cu 203 persoane, în timp ce în aceeaşi perioadă din 2013 se consemnase un spor natural negativ, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Concret, INS arată că în luna august s-au născut peste 19.000 de copii la nivel naţional, în timp ce numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate s-a ridicat la 18.819. La nivel comparativ, în august 2014 faţă de august 2013, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu ...

CFR vine din nou în sprijinul PELERINILOR, cu prilejul Sărbătorii Sfintei Parascheva: Trenuri cu vagoane suplimentate şi REDUCERI

Vineri, 10 Octombrie 2014 16:30 | Publicat în EVENIMENT
  CFR Călători a suplimentat capacitatea de transport spre şi dinspre Iaşi, cu prilejul Sărbătorii Sfintei Parascheva. Astfel, trenurile cu destinaţia Iaşi dinspre Galaţi şi retur vor fi suplimentate cu vagoane. Mii de pelerini din întreaga ţară sunt aşteptaţi weekendul acesta la Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva, care au fost scoase vineri dimineaţă din Catedrala Mitropolitană şi depuse în curtea lăcaşului de cult. Anii trecuţi, pelerinii veni ...

Poveşti cu SPECIFIC ROMÂNESC la Teatrul "Gulliver"

Joi, 09 Octombrie 2014 19:00 | Publicat în CULTURA
Sânziana şi Pepelea” şi „Vasilache, Mărioara şi invitaţii” sunt cele două spectacole la care sunt aşteptaţi cei mai tineri dintre spectatori la acest sfârşit de săptămână de către păpuşarii de la „Gulliver”. Vineri, 10 octombrie, de la ora 10,30 a fost programat „Sânziana şi Pepelea”, o montare mai veche, în regia lui Cristian Pepino şi cu o scenografie care poartă amprenta regretatei Cristina Pepino. Cu toate că s-a jucat de peste 200 de ori, sălile la ...

Sfârşit de săptămână bogat la Teatrul Muzical

Vineri, 10 Octombrie 2014 13:00 | Publicat în CULTURA
* Sâmbătă se joacă „Sânge vienez”, iar duminică sunteţi invitaţi la „Firfirică" Teatrul Muzical „N. Leonard” îşi aşteaptă spectatorii în acest sfârşit de săptămână cu două oferte tentante, care să satisfacă toate gusturile melomanilor. Sâmbătă, 11 octombrie, începând cu ora 18,00 se va juca opereta de Johann Strauss – „Sânge vienez”, în regia artistică a Cristinei Cotescu. Dirijor va fi Sorin Oancea, maestru de cor – Eugen Dan Drăgoi. Scenogr ...

Două piese cu succes la public la Teatrul Dramatic

Vineri, 10 Octombrie 2014 15:00 | Publicat în CULTURA
* "Cerere în căsătorie" şi "Take, Ianke şi Cadâr" - două spectacole care ar trebui să ne scoată din casă Două comedii cu foarte mare succes la public se vor juca în acest weekend la Teatrul Dramatic gălăţean. Sâmbătă, de la ora 19,00, sunteţi invitaţi la ultima premieră de la „Fani Tardini” – „Cerere în căsătorie”, de A. P Cehov, în regia celebrului regizor Felix Alexa, aflat la prima sa montare cu teatrul gălăţean. În rolurile principale, trei actori fo ...

Tot ce trebuie să ştii despre FESTIVALUL NAŢIONAL DE COMEDIE de la Galaţi, între 20 şi 30 octombrie

Vineri, 10 Octombrie 2014 00:00 | Publicat în CULTURA
* Festivalul Naţional de Comedie aduce 14 spectacole în 11 zile * Preţul biletelor este de 21, 31,5 şi 52,5 lei Marius Florea Vizante, Dorina Lazăr, Rodica Mandache şi Pavel Bartoş sunt doar câteva dintre vedetele care ne vor vizita oraşul în perioada 20-30 octombrie, când se va desfăşura la Galaţi ce-a de-a 26-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie. Va fi un maraton teatral de 11 zile, cu 14 spectacole, invitate fiind instituţii din Bucureşti – Teatrul de Comedie, Teat ...

CONCERT Paraziţii, de Ziua Ligii Studenţilor. AFLĂ unde va avea loc

Miercuri, 08 Octombrie 2014 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi împlineşte joi, 9 octombrie, 19 ani de la înfiinţare. În cadrul şedinţei festive, care va avea loc la ora 11,00, în Sala Senatului, va fi numit oficial şi noul birou executiv al LSG. Seara, de la ora 22.00, în Club S, va avea loc tradiţionalul concert al trupei Paraziţii, la care toţi studenţii vor avea intrare gratuită.     ...

50 de COMPUTERE de la Clara Moraru pentru Colegiul "Spiru Haret"

Miercuri, 08 Octombrie 2014 05:00 | Publicat în SOCIETATE
Lăcrămioara-Clara Moraru, tecuceanca aleasă „Woman Inspiring Europe” în anul 2013, de către Institutul European pentru Egalitatea de Gen al Comisiei Europene, absolventă a Colegiului Naţional „Spiru Haret” a donat unităţii de învăţământ încă 50 de calculatoare, pe data de 1 octombrie. Aceste daruri se alătură celor trei laboratoare de informatică şi cabinetului de consiliere profesională, care au fost realizate în cadrul colegiului tot cu sprijinul ei. De asemenea ...

MATEMATICIENII sunt aşteptaţi la CONCURSUL „Calude”

Miercuri, 08 Octombrie 2014 13:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ca în fiecare an, Colegiul Naţional „V. Alecsandri” organizează în luna octombrie Concursul Interjudeţean de Matematică „C. S Calude”, pe două etape. Pe 18 octombrie, va fi etapa destinată elevilor de clasa a IV-a, a V-a şi a VI-a, care se pot înscrie până pe data de 15 octombrie, achitând o taxă de 16 lei. Elevii claselor a IV-a, care vor să dea admitere în clasa a V-a la CNVA, trebuie să ştie că nota de la „Calude” va reprezenta 10 la sută din media finală la ...

CNVA e ZEN pentru a doua oară

Miercuri, 08 Octombrie 2014 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
* Elevii de la CNVA vor organiza de Zilele Educaţiei Nonformale expoziţii, ateliere de poveşti, ceainărie şi târg de carte, o donaţie, dar şi întâlniri cu specialişti din diverse domenii Cea de-a doua ediţie a Zilelor Educaţiei Nonformale (ZEN) se va desfăşura pe 10 octombrie, la Colegiul Naţional „V. Alecsandri”, sub coordonarea profesoarelor Diana Cătălina Popa, Daniela Samoilă şi Daniela Nistor. Elevii şi profesorii de la această instituţiei vor să demonstreze c ...
Pagina 568 din 887