CNVA e ZEN pentru a doua oară

CNVA e ZEN pentru a doua oară
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Elevii de la CNVA vor organiza de Zilele Educaţiei Nonformale expoziţii, ateliere de poveşti, ceainărie şi târg de carte, o donaţie, dar şi întâlniri cu specialişti din diverse domenii


Cea de-a doua ediţie a Zilelor Educaţiei Nonformale (ZEN) se va desfăşura pe 10 octombrie, la Colegiul Naţional „V. Alecsandri”, sub coordonarea profesoarelor Diana Cătălina Popa, Daniela Samoilă şi Daniela Nistor. Elevii şi profesorii de la această instituţiei vor să demonstreze că nu numai cunoştinţele acumulate în şcoală sunt importante şi că se poate învăţa şi prin intermediul diferitelor experienţe la care participă. Astfel, vor fi organizate cinci evenimente care să le permită elevilor să-şi dezvolte şi alte laturi personale.

„Fotografii vii” şi poveşti

Elevii claselor a IX-a A, a X-a F şi a XI C, îndrumaţi de profesoara Diana Cătălina Popa vor vernisa o expoziţie Photo Voice intitulată „Galaţi. Love&Hate”. „Fotografii şi poveşti, aceasta este esenţa Photo Voice, care are capacitatea de a crea un spaţiu de discuţie în cadrul comunităţii, un prilej pentru ca tinerii să-şi poată împărtăşi propriile nevoi, dorinţe şi perspective de viitor. Expoziţia spune povestea oraşului nostru, văzut, cu bune şi cu rele, prin ochii adolescenţilor”, spune coordonatoarea proiectului. Tot sub îndrumarea acesteia, vineri, 10 octombrie se va desfăşura în amfiteatrul colegiului şi „Atelierul de poveşti”, prin intermediul căruia elevii îşi vor dezvolta abilităţile de ascultare activă, capacitatea de concentrare, puterea de observaţie, receptivitatea la situaţii noi şi, în acelaşi timp, vor putea reflecta asupra propriilor experienţe.

Ceai, cărţi şi o campanie umanitară

În organizarea Consiliului Şcolar al Elevilor coordonat de profesoara Daniela Nistor, în holul colegiului se va desfăşura „Ceainăria cu suflet” şi „Blind Date with a Book”, două acţiuni prin intermediul cărora elevii îşi doresc să strângă bani pentru a ajuta 13 copii din Suceava, rămaşi orfani în urma unui accident rutier. Organizatorii vor vinde ceai cu diferite arome sau ciocolată caldă, dar şi cărţi împachetate frumos, pe ambalajul cărora au scris câteva indicaţii. „Am pornit de la ideea că de multe ori, nici coperta, nici titlul şi nici autorul nu îl ajută pe cititor să facă o alegere potrivită. Noi am încercat să fim cât mai sugestivi cu putinţă şi am înşirat pe ambalaj cât mai multe cuvinte care ar putea trezi în cumpărător o emoţie sau un fel de recunoaştere”, explică organizatorii. Banii adunaţi la ediţia de anul trecut au fost donaţi Şcolii din Costache Negri, comună afectată de inundaţii.

Biblioteca vie

Tot în cadrul activităţilor ZEN, elevii de clasa a VIII-a şi de liceu vor avea ocazia să ”lectureze cărţi vii”, în funcţie de interesele lor pentru carieră. Medici, profesori, psihologi sau membri fondatori ai unor organizaţii de tineret şi caritabile vor fi prezenţi la CNVA, vineri, între orele 11,00 şi 13,00 pe post de ”bibliotecă vie” în cadrul căreia elevii vor fi invitaţi să „răsfoiască” pagini de viaţă şi să-şi facă noi prieteni printre specialişti.

CITEŞTE ŞI: Profesorii olimpicilor gălăţeni au fost premiaţi

Citit 3118 ori Ultima modificare Marți, 07 Octombrie 2014 19:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.