Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" uite: din punct de vedere al ochilor meiînvinşi de lumină pe deal şi pe vale –regina răsare apusă mereuşi vine pe prispă, să stăm la taclale !!!şi uite: din punct de vedere al ochilor eila fel de înalţi în lumină adâncă –sunt regele orb şi sărac şi închisîntr-o clipă murdară şi stearpă şi stâncă !!!şi stăm la taclale: ce faci? - zice ea.nu văd ce mai fac! - zic aşa - şi mi-i frică –ce fel de regină ...

Scrisorile/petiţiile lui Nae Chiftea către pârcălabul Dovleac sunt multe. Chiar foarte multe. Şi toate, absolut toate, au fost returnate la expeditor, cu menţiunea expresă pe plic: "nu avem vreme de Chiftea!". Bineînţeles, această menţiune poartă şi o semnătură, dar nu a administratorului aflat pe capra cetăţii, ci a unui mărunt funcţionar cu aere de barosan, a unui oarecare trepăduş agramat, care foloseşte „c” mic la intrare în Chiftea. Că şeful n-are timp să răsp ...

Nici copii nu mai are. Doi a avut. Gică, un băiat cu niscaiva glagore la tărtăcuţă în plus, care a câştigat o viză pentru America şi a plecat cu ea, să ajungă mare. Şi s-a făcut aşa de mare, încât n-a mai încăput în avion... şi nu s-a mai întors. Şi o fată, Miţa, mai netedă la cel din cap, care s-a dus în Roma să (se) re/nască. I-a spus o fostă colegă de şcoală primară că numai romanii sunt în stare de re/naştere, că doi deştepţi uriaşi, nenea Alighieri ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii cvasibulevardiere rămase tablou" Motto: "Distanţa dintre viaţă şi moarte este egală                 cu distanţa dintre libelulă şi calul popii"                                                                (anonim) (!) plătesc tribut (ăăăhăăăă!) cuvintelor amare - ziua, le strig şi le îmbăt cu vorbe dulci, noaptea, le scriu pe geamuri şoapte selenare, poat ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) ia-ţi rochia şi hai să mergem la fanfară -am auzit că, azi, la şapte, face vals -rochia ceea de mătase şi de searăcă vine noaptea, prima noapte fără fals (!)(!) azi, la fanfară, o să fie-un fel de nuntăcum numai ceea (ne/de/scrisă) din album,pe când mireasa singuratică şi blândăîşi desena un mire-n ţărna de pe drum (!)(!) și ce volute-n ceastă-nceată mult dansare -melancolii, nădăjduiri pe-adânc, pe-nalt ...

Tovarăşul Nae Chiftea locuieşte în Ţiglina IV. Locuieşte într-o odaie cu două uşi: una la intrare şi una la ieşire. Nu (mai) are pe nimeni. Are doar şaizeci de ani şi o pensie mică. Aşa de mică, încât îi încape în buzunarul de ceas. Ceas nu are. Dacă vrea să ştie câte ore mai are până la moarte, se uită la ceasul vecinei. Că asta are o mamă de ceas, cam de şapte-opt şchioape bune în diametru, şi-l ţine bătut în peretele din balcon, să vadă lumea şi să cit ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) mă uit în urmă, şi îmi pare înainte,mai înainte de-a fi spus: am începutcălătoria înapoi, printre cuvinte,când Necuprinsul era punct şi surdomut (!)(!) mă uit în urmă, tocmai când prima luminămuşca din bezna unui alt fel de sfârşitşi Cunoscutul se grăbea încet să vinănecunoscut la umbra primului chibrit (!)(!) apoi, încet, foarte încet, încet ca Timpul,scâncind şi el în Spaţiul gol şi punct dum-dum,am ...

Habar n-am ce vrea să facă Iulia cu Marsilia, de ce a plecat nitam-nisam şi unde vrea s-o ducă pe frumoasă. Ştiu că barmaniţa-i mamă şi are suflet, dar să se ridice şi să plece brusc n-am crezut că (se) poate. Mă cuprinde un soi de frică in/explicabilă, un fel de tristeţe i/remediabilă, mai ales că sunt repetent la Răbdare... (de toate mi-a dat mama să-mi ajungă până la moarte, numai Răbdare nu mi-a dat)... Sigur că da! Mă copleşeşte gândul că Iulia poate da nas � ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" E gata. Tot. Încep să plec. Nu se mai poate.Nu mai aştept. Sunt numai plâns. Fac primul pas.Mă uit în urmă. Doamna mea Singurătateîmi face semne şi mă roagă să n-o las!Era s-o uit. Mi-a fost alături, totdeauna.Mi-a fost de suflet, la uşor, dar şi la greu.M-a păcălit cu sanctitatea sa... întruna.Am păcălit-o cu iubirea mea... mereu!Gata. O strig. O iau pe toată. Fiecarecuvânt al ei îmi este, mâine, de folos.Singură ...

Sigur că da! Îi aud plânsul. Îi aud lacrimile cum cad pe ciment şi se sparg în zeci şi sute şi mii de lacrimi mai mici. Şi, în fiecare dintre acestea, văd câte o ţigăncuşă plângând după mamaia plecată să vândă "aur" la proşti. Iulia, barmaniţa, se uită şi ea, vede şi ea ce văd eu. Ne uităm şi între noi, şi nu ştim ce să facem, cum să ajutăm oacheşa cu splendoare şi ciocolată. Ţigăncuşa Marsilia îmi aminteşte de filmul lui Emil Loteanu, "Tabor uhaditi ...