Compania gălățeană Navrom Bac anunță că, miercuri, 2 aprilie, va avea loc alimentarea cu combustibil a navei „Oltișoru 2”. Operațiunea este programată între orele 8.00 și 12.00.
În acest interval de timp, traversarea Dunării între municipiul Galați și comuna tulceană I.C. Brătianu va fi asigurată numai de bacul mic, „Poienari 2”, doar pentru autoturisme, care va efectua curse non-stop, fără respectarea programului obișnuit, informează compania. ...
Primele autobuze electrice, la dispoziția cetățenilor
Marți, 01 Aprilie 2025 18:30 | Publicat în EVENIMENT
În premieră, de marți, 1 aprilie 2025, au intrat în circulație primele 10 autobuze electrice, din lotul celor 42 achiziționate de Primăria Galați cu fonduri prin PNRR.
Astfel, pe traseul 20 (Complex Siret - Gara CFR) sunt pentru început patru autobuze electrice, iar pe traseul 28 (Micro 19 - Bariera Traian) circulă șase astfel de autobuze. Este vorba despre autobuze de 10 metri.
Pe viitor, vor intra în circulație și pe traseele 9 și 11 autobuze electrice de 12 metri.
„Asistă ...
Vom plăti mai mult pentru înmatricularea mașinilor
Miercuri, 02 Aprilie 2025 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Sunt anunțate scumpiri începând cu cea de-a doua săptămână a lunii aprilie în ceea ce privește tarifele percepute pentru plăcuțele de înmatriculare ale vehiculelor și unele servicii aferente emiterii acestora. Mai exact, începând din 7 aprilie, tarifele pentru confecționarea plăcilor cu numerele de înmatriculare și cele ale serviciilor prestate pe această linie se modifică, ca urmare a intrării în vigoare a Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 55/2025 emis în acest ...
Rezultate mai slabe la simularea de la Limba română
Marți, 01 Aprilie 2025 19:45 | Publicat în Regional
Elevii de clasa a VIII-a au primit luni rezultatele la simularea examenului de Evaluare Națională, pe care l-au susținut în urmă cu câteva zile. Chiar dacă notele obținute la acest tip de examen nu se trec în catalog decât la solicitarea elevului, ele constituie un barometru atât pentru profesori, cât și pentru elevi și părinți în ceea ce privește pregătirea examenului de Evaluare Națională, care se va susține peste câteva luni.
La Galați, purtătorul de cuvânt al Inspe ...
Poate au considerat că nu este „de interes public” ori „relevant” să-i anunțe oficial pe cetățenii Galațiului că, de la 1 aprilie 2025, tarifele de transport public local au fost majorate cu 40 la sută. Ori s-au gândit că, la nevoie, află oamenii și singuri! Nu-i necesar să fie informați. Mi-e greu să cred că le-a fost... „jenă”. Cel mai probabil, s-au temut că nu dă bine „la imagine” să-și asume, practic, majorarea de tarif. Cert este că nici societatea de ...
Prețuri mai mari la vacanțe, dar românii nu se lasă descurajați
Miercuri, 02 Aprilie 2025 07:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Românii nu se lasă descurajați de creșterea tarifelor hoteliere și își planifică deja vacanța de 1 Mai 2025. Conform datelor furnizate de un specializat în vacanțe în România, prețurile sunt mai mari cu 5-10% față de anul trecut.
Pentru un sejur de 4 nopți pe litoral, tariful mediu per persoană a crescut de la 1.060 lei la 1.175 lei. În zonele montane și balneare, prețul pentru 3 nopți de cazare a crescut de la 1.400 lei la 1.550 lei.
Turiștii care își fac rezervările ...
Scutire de impozit la vânzarea unor imobile
Marți, 01 Aprilie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Vânzarea anumitor imobile ar putea fi scutită de impozitare, potrivit unei propuneri legislative depuse de mai mulți parlamentari PNL. Este vorba despre imobilele moștenite sau de cele dobândite în timpul căsătoriei.
În momentul de față, impozitul datorat este de 1%, în cazul imobilelor vândute după trei ani de la dobândire, sau 3%, în cazul în care proprietarii le vând înainte de expirarea acestui termen. Codul fiscal în forma sa actuală prevede excepții de la impozit în ...
Cu o zi înainte de impunerea de noi taxe vamale de către administrația Trump pentru toţi partenerii comerciali ai SUA, uncia de aur a atins un nou maxim, de 3.145,80 dolari, după ce a crescut la sfârșitul lui martie la 3.126,10 dolari.Aprecierea unciei a ridicat prețul gramului de aur de la 460,4406 lei, maxim atins luni, la noul record de 463,2781 lei.Aurul cunoaște cel mai bun început de an, începând din 1986, cu o creștere de 19% în primul trimestru. Parcursul a fost alimentat d ...
Frații Tate au plecat din nou din România, de data aceasta în Dubai
Marți, 01 Aprilie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Andrew și Tristan Tate au plecat din România, marți, cu un avion privat, cu destinația Dubai, au confirmat reprezentanții celor doi, citați de News.ro. Cei doi frați acuzați de viol și trafic de persoane au părăsit țara la bordul unei aeronave de lux, chiar în ziua în care DIICOT le-a prelungit măsura controlului judiciar. Surse judiciare au declarat pentru HotNews că, în cazul celor doi frați, controlul judiciar a fost prelungit pentru 60 de zile.
Reprezentanții celor doi fr ...
Ce spun cetățenii despre scumpirea călătoriilor: „Singura metodă de atins eficiența este creșterea tarifului?!”
Marți, 01 Aprilie 2025 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Noile tarife ale biletelor și abonamentelor de călătorie cu Transurb au intrat în vigoare de marți, 1 aprilie 2025, fără ca autoritățile să binevoiască să anunțe majorarea cu 40 la sută. Oamenii se tot întrebau dacă nu e, totuși, „păcăleală”. Aveau să se convingă despre realitate la cabinele de bilete - puține, câte au mai rămas - unde au fost afișate noile tarife, percum și pe site-ul operatorului de transport. La automatele de bilete, noul tarif de 3,50 lei era c ...