CRONICĂ DE CENACLU | Stiloul în bandulieră, vă rog!

CRONICĂ DE CENACLU | Stiloul în bandulieră, vă rog!
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În şedinţa de cenaclu de vinerea trecută, am avut parte de o surpriză. MiNa Maria, o tânără de clasa a XI-a, ne-a citit fragmente din cele trei volume ale unui roman al său în pregătire. Dintr-o prezentare succintă, am aflat că mai are în computer încă zece romane terminate. Cei prezenţi, probabil ca mine, s-au gândit la parcursul scrisului propriu, aşezându-se cumva în defensivă. Ce poţi face? Să încurajezi pofta scrisului şi, cu multă răbdare, mai apoi să vezi unde se ajunge? Ei bine, lectura a fost una din cele reuşite ale cenaclului. Mai ales că ne-am amintit de unele momente trecute în istoria şedinţelor, în care cu greu ne-am putut ţine în frâu râsul, plânsul sau stiloul în bandulieră.

Pe un spaţiu restrâns nu poţi reda tot ce se spune într-o şedinţă de două ore, relatarea e un pic seacă, dar aşa cum e, iată ce a notat cronicarul!

Are dialoguri fireşti cu noţiuni de mişcare bine fixate, probabil că vor ieşi multe cărţi, captivant, o atmosferă filmică frumoasă, nimic nu-i forţat. (I. Avram) Umor, cursivitate fenomenală, nota zece pentru poveste, e documentată, are instinct. (V.Cilincă) Pune prea mare accent pe acţiune, în proză trebuie o balanţă între acţiune şi meditaţie, meditaţia dă profunzime scrisului. (A. Velea) Are ingrediente pentru a deveni un prozator, are atenţie la detalii şi poftă de scris. (Anca Şerban-Gaiu) Bun venit! Şi-a făcut o intrare onorantă în cenaclu. Are imaginaţie, urmăreşte cursul unei poveşti, de dragul acţiunii se pierde substanţa, mi-aş fi dorit mai multe detalii. (M. Grama) Stela Iorga a atras atenţia că se foloseşte un limbaj cu stereotipii şi că ar fi trebuit, adică se impunea ca până la această vârstă să fi parcurs prin lectură clasicii literaturii poliţiste. Mihaela Brumar, artist plastic, îi este profesoară la Cercul de pictură de la Palatul Copiilor, dumneaei ne-a împărtăşit faptul că autoarea e pasionată şi de desen, pictură, de poezie (tânăra prozatoare are şi un volum de poeme publicat anul acesta, care este ilustrat cu desenele sale). Prin prisma desenelor, ne-a mai spus că autoarea ştie să construiască un personaj. Eu, cronicarul, mai adaug că ştie să şi scrie.

Astăzi, vom începe şedinţa de cenaclu la ora 18,00. Ne va citi Marius Grama, tot la sediul cotidianului "Viaţa liberă".

Citit 1077 ori Ultima modificare Vineri, 15 Decembrie 2017 12:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.