"Varză, cartofi şi alţi demoni", de Şerban Georgescu, este un film documentar, prezentat joi seara, 10 mai 2018, la Muzeul de Artă Vizuală în cadrul celei de-a patra ediții a programului european Kinedok, dar ar putea fi, la fel de bine, un film artistic. Şi spun asta nu fiindcă producţia n-ar fi respectat rigorile documentarului, dimpotrivă, dacă vrei să afli foarte multe lucruri despre cum se produc varza şi cartofii în România, poţi, ci pentru că modalitatea de realizare aleasă de regizor îi transformă documentarul într-o incursiune onestă, dar comestibilă în lumea agriculturii româneşti, cu toate metehnele ei.
N-am să dau amănunte de natură a-l face pe om să nu mai vadă filmul, fiindcă, realmente, merită văzut, cu orice ocazie, de către toţi aceia care n-au putut ajunge joi la Kinedok. O să spun însă că mi-a plăcut mult curajul regizorului de a se include pe sine ca personaj în film, trecând peste rezerva pe care orice realizator o are de a fi în faţa camerei şi nu în spatele ei. Această decizie a conferit peliculei o autenticitate aparte, dovadă că mulţi dintre spectatorii prezenţi i-au adresat, la final, regizorului, întrebări care erau destinate mai degrabă unui inginer agronom, decât unui realizator de film. A convins, deci.
După cum a mărturisit, Şerban Georgescu îşi doreşte ca mesajul filmului să ajungă la publicul tânăr, poate şi de aceea se râde mai mult decât se plânge, în ciuda unui dramatism evident şi real al situaţiilor cu care protagoniştii, ţăranii din comuna Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa, se confruntă. Acolo, 1.000 de mici fermieri, cu tot atâtea tractoare, produc anual aproximativ 100 000 de tone de varză și cartofi pe care nu reușesc să le vândă ulterior. Ei ar putea fi foarte bine ţăranii din oricare comună din sudul ţării, dar chiar şi de la noi, din sudul Moldovei, toţi luptându-se să se adapteze la cerinţele unei economii de piaţă în care s-au trezit, fără a avea neapărat instrumentele necesare pentru asta. Regizorul şi-a înţeles protagoniştii, iar asta se simte în film, nu există exagerări de dragul artei şi nici minimalizări din acelaşi motiv, iar mijloacele artistice sunt inteligent folosite pentru a pune în valoare subiectul, fără să-l sufoce.
KineDok continuă, potrivi programului din afişul de mai jos.
