Ideea creării Waffen SS îşi avea originea în unităţile Freikorps organizate în primii ani de după 1918; mulţi dintre liderii nazişti de frunte acţionaseră în aceste formaţiuni paramilitare, ultranaţionaliste, anticomuniste şi animate de spiritul revanşei. Din martie 1940, înrolarea în Waffen SS era considerată ca fiind o obligaţie militară a fiecărui membru al Partidului Nazist. Cele mai bune 10 divizii au fost create înainte de 1943, în special Divizia 1 blindată Leibstandarde Adolf Hitler, Divizia 2 blindată Das Reich şi Divizia 3 blindată Totenkopf (Cap de Mort). Aceste divizii au participat la campania din Vest, la invazia Balcanilor şi la operaţiunile din Rusia din vara anului 1941, creându-şi o reputaţie teribilă, combinând formidabile capacităţi militare cu atrocităţi împotriva populaţiei civile, îndeosebi pe frontul de est. Hitler a fost extrem de mulţumit de diviziile SS în campania din 1941. Himmler sublinia atunci că războiul "este un conflic ideologic şi rasial. Naţional-socialismul se bazează pe valorile sângelui nostru germanic, nordic şi pe o societate egalitară. De cealaltă parte, stă o populaţie de 180 de milioane, o amestecătură de rase, unele cu nume greu de pronunţat, animale topite de evrei într-o sigură religie: bolşevismul". Din toamna anului 1942, diviziile Waffen SS au fost retrase treptat de pe front, fiind trimise în Franţa pentru refacere, astfel că dezastrul de la Stalingrad a afectat doar unităţile armatei regulate.
Din 1943, odată cu "războiul total" cerut de Goebbels, Himmler a pus în aplicare o altă dorinţă de-a sa, transformarea Waffen SS într-o organizaţie internaţională, care să cuprindă voluntari atraşi de ideile naţional-socialiste, îndeosebi din ţările nordice. Încă din iulie 1941, fuseseră create unităţi de voluntari olandezi, norvegieni, danezi şi belgieni, care au primit botezul focului în campania anului 1942. În martie 1943, cu excepţia belgienilor, celelalte unităţi au format Divizia 11 SS Nordland.
Pe măsură ce războiul continua, cu consecinţe tot mai tragice pentru cel de-al Treilea Reich, au fost formate tot mai multe unităţi. Cele 11 divizii Waffen SS formate în 1944 sugerau o formă de disperare în faţa incapacităţii de a acoperi pierderile teribile. Astfel a apărut o divizie estoniană, alta lituaniană, două formate din voluntari ruşi şi bieloruşi, inclusiv o unitate de musulmani bosniaci, toate organizate sub steagul antibolşevismului şi al "apărării civilizaţiei europene", un slogan folosit cu predilecţie de propaganda nazistă începând cu 1943. Dar unităţile formate după 1943 nu s-au ridicat la valoarea militară a primelor divizii. Cantitatea a luat locul calităţii, criteriile de recrutare fiind mult diminuate. Cele 13 divizii create în 1945 erau formate din italieni, olandezi, belgieni, maghiari şi chiar francezi. Cu toţii erau în mare parte colaboraţionişti, conşienţi de soarta ce le fusese destinată în ţările de origine şi care au luptat cu mare determinare. În mod ironic, ultimii apărători ai celui de-al Treilea Reich în Berlin au aparţinut Diviziei 33 SS Charlemagne, formată din voluntari francezi.
Printre cele 38 de divizii ale Waffen SS (multe nedepăşind nivelul unui batalion) au existat unităţi formate din voluntari proveniţi şi din România. Un regiment a fost format din prizonieri români aparţinând Diviziei 4 infanterie, care fusese incercuită şi nevoită să se predea pe malul Tisei, în octombrie 1944. Ea reprezenta "Armata Naţională" aflată sub conducerea guvernului legionar de la Viena, iar comandantul ei, generalul Platon Chirnoagă, era fostul comandant al Diviziei 4 infanterie, singurul general român căzut prizonier pe frontul de vest. Germanii doreau ca acest prim regiment, împreună cu un al doilea, a cărui organizare începuse în aprilie 1945, să formeze o divizie SS formată în exclusivitate din voluntari români, dar războiul s-a încheiat înainte ca planurile să fie duse la îndeplinire.
"Ordinul negru". SS, scurt istoric
Schutztaffell (SS), care în traducere înseamnă "eşalon de protecţie", a fost creat în 1925, separat de SA, dar, în egală măsură, subordonat acestuia. Ascesiunea acestui grup, care iniţial nu depăşea 10 oameni, a început la 20 ianuarie 1929, când Heinrich Himmler a fost numit "Reichsführer SS". În doar un an, SS a ajuns de la 280 de membri la aproape 3.000. Dar Himmler nu avea în vedere o simplă creştere numerică. Pentru el, SS urma să fie mai mult decât o forţă paramilitară, o poliţie politică menită să vegheze la menţinerea principiilor naţional-socialiste; trebuia să devină o mişcare cvasireligioasă, cu rădăcini în mitologia şi istoria germanică precreştină. Instalat din 1933 în castelul de la Wewelsburg, SS sau "ordinul negru" cum era cunoscut (simbolizat de două rune, litere ale vechiului alfabet germanic, sub forma unor fulgere) avea să cunoască o dezvoltare permanentă, pe măsură ce influenţa lui Himmler în eşaloanele superioare ale regimului nazist creştea.
Un moment hotărâtor pentru Himmler şi SS l-a reprezentat "noaptea cuţitelor lungi", când Ernst Röhm şi alţi lideri ai SA au fost arestaţi şi executaţi, la 1 iulie 1934, sub acuzaţia de conspiraţie şi tentativă de lovitură de stat.
La 20 iulie, SS a fost scos de sub controlul formal al SA şi pus în subordinea directă a lui Hitler; în felul acesta, Himmler primea mână liberă pentru a-şi pune în aplicare proiectul. Poliţia cu toate subsidiarele sale şi sistemul lagărelor de concentrare au fost puse sub controlul său. Hitler a cerut o organizare strictă a SS; astfel, au fost organizate unităţi pentru uz intern (Allgemeine SS), unităţi militare (Waffen SS) şi unităţi cu destinaţie specială (SS-Totenkopfverbände, însărcinate cu paza lagărelor de concentrare).
Sursa: historia.ro
