(pentru Petrache Neculai, omul care cântă peste tot, la mulţi ani!)
Dumnezeu este de unul singur, dar nu se cunosc amănunte, nu se ştie exact. Numai poetul se vede unic şi are viitorul în spate, imobil şi frumos şi intact.
Deoarece totul curge şi râde şi plânge pentru că dinţii cuvintelor muşcă definitiv, cum nişte monştri dintr-o vioară, rareori poezia se opreşte la intrarea în sânge.
În rest, o iluzie căreia i se mai spune şi libertate, o mică pauză între două cuvinte: unul cu miros de naştere, altul cu aromă de moarte.
Poetul are viitorul în spate, imobil şi frumos şi intact. Numai Dumnezeu are în faţă un trecut vinovat.
