Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Marius Chiru, "Morgen", Ed. Eikon, Bucureşti, 2018


Într-un fel, Marius Chiru, scriitorul, este la fel de misterios ca şi personajul său din miniromanul său de debut. Abordând genuri diferite, are un important premiu pentru dramaturgie, a scris şi S.F., stiluri diferite, a ales până la urmă să debuteze în volum cu un text provocator, cu acţiunea desfăşurându-se pe la mijlocul secolului al XIX-lea, cu o atmosferă demnă, ca să spunem aşa, de Ethel Lilian Voynich şi al său roman "Tăunul", de "Sărmanul Dionis" al lui Eminescu, ca să rămânem în spaţiul nostru, de "Golem"-ul lui Gustav Meyrink, ca să nu mai amintesc şi de scene care par decupate din "Parfumul" lui Süskind, cine ştie ce lucrări deloc savante ale lui Sade ori din vreun capitol cu Hannibal Lecter…

Suntem la Köln şi prin împrejurimi, mult timp credem că personajul principal este Rogerius Kinderote, un fel de Don Juan şi nu prea, "credem" cam aşa cum credem că Jon Snow din "Urzeala tronurilor" este Jon Snow şi era altcineva, dar nu vă spun mai mult, urmează să descoperiţi câte ceva din… imaginarul spectaculos al scriitorului şi fără să vă mai deconspir eu. Este aerul tare ale revoluţiilor care trece din când în când prin Europa acelor ani, este un erotism îmbinat cu o iubire dintre acelea care se transformă în legendă, este iubire şi de familie, este tensiune metafizică, sunt convertiri, excomunicări, dueluri, vânători, baluri, trai îndelungat în mănăstire (pagini memorabile despre Himmerod), câte un/o (sic!) succubus sau câte un criminal, se discută despre artă şi literatură, undeva cineva spune despre "simţul literar ca o pastişă", realitatea este vis sau visul este realitate, scriitorul nu vrea să domine "materialul" (nu numai "materia" lui Hegel, amintit şi el), se recunoaşte învins de complexitatea Vieţii, dar nu înfrânt, de aici pagini de jurnal deloc "prelucrat", gânduri răzleţe, versuri, se ajunge şi în Franţa, unde avem un ecou hugolian, cu baricade, lupte revoluţionare, personajul principal salvându-şi copiii, târziu vom înţelege cine este, de fapt, Josef Leibovici din Koblenz şi, într-un fel, şi debutantul Marius Chiru…

Străfulgerări de frumuseţe literară într-o atmosferă întunecată, gotică, personaje bizare ori fermecătoare, deosebit de bine realizate fiind şi cele feminine (Soţia, Margarethe, Hannelore, nebuna ucigaşă), deşi nu se insistă, o dragoste la fel de stranie între Rogerius şi Margarethe, dincolo de moarte, într-un fel, dar cel care, hamletian, rămâne în memoria cititorului, este Rogerius, un îndrăgostit blestemat din specia unui Heathcliff, câteodată un pic instabil psihic, dar după ceea ce i se întâmplă, este normal… de anormal, parcă un precursor al lui Nietzsche, al cărui ultim cuvânt, în "regia" cărţii, este exemplar: Nimeni nu mă crede și mai ales eu. Sunt Rogerius Kinderote, (…) un zeu ascuns. Nu îmi pasă de ceilalți. Știu, mi se reproșează asta, dar mai știu și că drumul meu este drept și dacă există un suflet, acesta este în acord cu înaltele principii. Nu contest utilitatea moralei și mai ales a celei creștine, contest aroganța unora. Dar departe de mine de a purta un război cu această haită de câini ce mă înconjoară. Sunt rupt de lume cum și ea este ruptă de mine, căci soarta mi-a hărăzit altceva, nu-l cunosc pe Domnul, dar vreau să îmi deschid larg conștiința, să cunosc femeia oriunde ar fi ea și totuși să nu mă înec în nemernicie. Nicicând aceasta n-a fost pentru cineva un ideal și nu va fi niciodată. Dincolo de studiile plicticoase trebuie că mă așteaptă o viață divină, de om cu adevărat matur, de bărbat ca toți ceilalți. Descoperind lumea știu că nu voi fi primul care o face, nu voi fi primul care ajunge pe pământ sfânt, mi se rezervă doar o bucată de secol să trăiesc și eu, departe de îngustele idei ale unui intelectual, departe de acea veșnică șfichiuire a vieții de zi cu zi, hrănindu-mă cu iluzia oarbă că sunt întreg, plenar, dar știind că e pura iluzie a unei generații romantice pe punctul de a rupe cu trecutul. Voiesc să fiu zeul cuvintelor ce aparțin noilor relații ce se construiesc acum între oameni, un zeu paria ce nu va fi apreciat, ce nu va încânta pe nimeni și căruia nu-i vor fi aduse ofrande.

Spuneam mai sus ceva despre versuri. Există şi multă poezie în cartea sa, este absolut normal, suntem în plin romantism, dar "tăietura" scriitorului este una modernistă, chiar dacă te poţi gândi şi la unii dintre cei amintiţi în carte şi mai ales la "Sturm und Drang", curent şi el menţionat.

Aşadar, "Furtună şi avânt" în scrisul lui Marius Chiru, interesant experiment care poate promite şi mai multe:

"O, Babilon, tu ne eşti sfârşitul! 
Sângele neamului şi zgomotul iubirii. O Rachelă, un Cezar, un sclav, un sultan, popi, maeştrii şi răsfăţaţi ai sorţii. Lume multă sortită preamăririi, sortită pieirii. Prinţi, oameni sacrosanţi, cerşetori, robi veşnici, mercenari. Sfârşitul implacabil. Da, nu există niciun neam. Sângele este acelaşi şi se sfârşeşte într-o bună zi pentru toţi."

Şi un alt rând care ne confirmă poetul Marius Chiru: "Ploaia veni ca o femeie cu picioare lungi".

Citit 557 ori Ultima modificare Joi, 21 Iunie 2018 20:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.